Pensionarii sălăjeni și-au întins, joi, undițele pe malurile barajului de acumulare Vârșolț, cu prilejul celei de-a XI-a ediții a concursului de pescuit staționar “Cupa Pensionarului Sălăjean”, organizat de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Zalău și Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sălaj.
Consiliul Județean Sălaj a oferit premii celor mai iscusiți pescari, precum și participanților care s-au implicat activ în acțiunea de igienizare a barajului, desfășurată după competiție.