Cunoscutul apicultor sălăjean Alin Prunean spune că a fost umilit de poliţiştii de la rutieră
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai de succes oameni de afaceri din Sălaj, apicultorul Alin Prunean, a fost vânat şi umilit în trafic de agenţii Poliţiei Rutiere din Iaşi.
Alin Prunean se afla împreună cu soţia sa, Alina Zară Prunean, la o întâlnire cu mediul de afaceri ieşean. Soţia lui Alin a postat pe facebook o scrisoare deschisă adresată agenţilor de poliţie, în care relatează scena cu tot penibilul pe care l-a implicat întâmplarea petrecută în capitala Moldovei, de la cum a fost oprit soţul ei în trafic, până la momentele de maximă umilinţă. Alin Prunean este de acord că a greşit depăşind viteza legală, dar nu şi cu umilinţa la care l-au supus poliţiştii. “În Moldova poliţiştii sunt total lipsiţi de respect, aroganţi, te urmăresc în trafic cu maşini civile fără nici o inscripţie oficială, te opresc şi se întâmpla o scena absurdă, abuzivă, tipică pentru poliţistul smecher, care în loc să te ajute şi să prevină, abuzează!”, scrie soţia lui Alin. Antreprenorul sălăjean ne-a relatat întreaga întâmplare. “Mergeam de la Târgul Frumos spre Iaşi şi în localitatea Podul Iloaiei am fost oprit, a venit un agent fără caschetă la noi şi mi-a spus că am fost urmărit în trafic şi că pe o distanţă de cinci kilometri am depăşit de două ori viteza. I-am prezentat actele şi l-am întrebat cum a constatat acest lucru, deoarece eu nu am văzut nici camere, nici radar. Undeva lângă noi se afla o maşină roşie marca Opel, către care s-a îndreptat agentul, iar în maşina aceea se mai afla un agent. Mi s-a părut foarte suspectă maşina, era de culoare roşie, iar în Sălaj nu mai stau de nu ştiu câţi ani astfel de maşini neinscripţionate cu radarul. Am coborât şi am făcut poze, deoarece primul lucru la care m-am gândit a fost că sunt victima unei înşelăciuni. M-am urcat înapoi în maşină, a venit după un timp şi agentul care mi-a înmânat procesul verbal în care scria că am depăşit viteza legală şi pe urmă mi-a spus că vine şi colegul cu o amendă. A venit şi colegul acestuia cu un proces verbal care nici nu se poate descifra, e foarte greu de citit, şi îmi zice: semnează. Eu l-am rugat să-mi spună ce conţine, să am obiecţii să pot să semnez. Agentul îmi spune din nou răspicat: semnează. Eu din nou l-am întrebat pentru ce îmi dă a doua amendă, iar el mi-a răspuns: dacă vrei bine, dacă nu du-te în instanţă”, ne-a povestit Alin Prunean. stop_coloana
După ce şi-a întrebat prietenii moldoveni, Alin a descoperit că poliţiştii de la rutieră din Iaşi mai circulă cu maşini “spion” neinscripţionate. Toată scena se încheie cu o victorie de moment a poliţiştilor, care le râd în faţă lui Alin şi soţiei sale. “La revedere, folosiţi filmarile în instanţa. Râd amândoi zeflemitori şi pleacă”, relatează soţii Prunean.
Imediat după incidentul din trafic cu poliţiştii, Alin a sunat la 112, încrezător că poate cere sprijinul cuiva. Dispecerul de serviciu l-a repezit şi l-a avertizat că dacă mai sună odată la 112 va fi amendat. Peste 1.000 de utilizatori de facebook au distribuit scrisoarea cu ciudată întâmplare, nefiind de acord cu abordarea pe care o au poliţiştii în trafic.
Alin Prunean este un antreprenor sălăjean care s-a făcut remarcat atât în ţară, cât şi peste hotare. Produce miere, care a ajuns şi până la curtea regală a Marii Britanii.
În 2012, Alin a împărţit gratuit familii de albine, porci şi vaci la sute de familii din Sălaj, luptându-se ulterior pentru a găsi soluţii ca fermierii să-şi poată vinde produsele.
Tot în 2012 Alin a lansat la un târg de produse din Paris produsul exclusivist “The art of DAR”. Produsul este un concept realizat în colaborare cu fundaţia ADEPT şi reprezintă un pachet ce are în prim plan fie mierea de pe Valea Barcăului, fie gemul de la Viscri, prezentate într-o formulă exclusivistă într-un recipient de sticlă argintat, realizat de un meşter popular, încadrat de o ramă de stejar realizată tot manual. Totul este completat de o linguriţă de argint masiv, pe care este inscripţionat logo-ul produsului.
