Proiectul de Lege care interzice cumulul pensiei cu salariul și prevede prelungirea activității până la 70 de ani pentru cei care doresc a fost în primă lectură la Guvern în ședința din 17 martie iar de atunci și până în prezent nicio variantă finală a documentului nu a ajuns în Parlament, spre prezentare și aprobare.
“Având în vedere constrângerile bugetare și reducerea costurilor suportate din bugetul de stat, în privința cheltuielilor de personal, proiectul de lege propune o revizuire a legislației aplicabile în cazul cumulului pensiei cu salariul și o alternativă prin care un angajat din sistemul public poate opta între pensie și veniturile salariale aferente raportului de muncă. De aceea, în sistemul public, posibilitatea continuării activității este însoțită de suspendarea plății pensiei”, se arată în nota de fundamentare a legii.
Aflată vineri într-o vizită de lucru la Zalău, ministrul Muncii, Raluca Turcan, și-a exprimat speranța că proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de stat va trece cât mai repede de Parlament. Certitudini nu sunt.
“Proiectul nu a fost încă transmis Parlamentului. Săptămâna aceasta urmează să fie adoptat în ședința de Guvern, și ulterior va fi transmis Parlamentului, în procedură de urgență. Sper eu ca până la finalul acestei sesiuni proiectul să fie adoptat și în Parlament”, a declarat vineri ministrul Muncii.
Sesiunea parlamentară se va încheia în data de 30 iunie, deci timpul rămas la dispoziție pentru votul și aprobarea proiectului de lege este foarte scurt, existând șanse ca acesta să fie amânat până la toamnă.
În proiectul de lege este prevăzut faptul că persoanele își pot prelungi activitatea până la vârsta de 70 de ani, atât în sectorul public cât și în cel privat. De asemenea, au posibilitatea să revină asupra opțiunii de a munci și să se întoarcă la pensie înainte de vârsta de 70 de ani, iar anii munciți în plus de către persoanele care optează pentru continuarea activității conduc la recalcularea pensiei în sistemul public de pensii.
Așadar, persoana care ajunge la vârsta legală de pensionare și dorește să muncească mai departe își poate continua activitatea prin simpla depunere a unei cereri în acest sens. Însă, pentru sectorul public există câteva reglementări specifice. Mai precis, în momentul în care o persoană optează pentru prelungirea activității, dacă îndeplinește condițiile de pensionare, se suspendă dreptul la pensie. Astfel, dacă se continuă activitatea, consecința este suspendarea pensiei, iar cei care cumulează în prezent pensia cu salariul de stat au obligația ca, în 30 de zile de la publicarea actului normativ, să decidă ce anume aleg. Angajatorii trebuie să îi informeze pe cei care în momentul de față se află în situație de cumul pensie–salariu, fiind sancționați cu amendă dacă nu se conformează.
Proiectul reglementează și situația persoanelor care au calitatea de pensionari în momentul de față și care pot să se reangajeze până la vârsta de 70 de ani.
Excepție de la regulă fac persoanele care sunt alese în funcții publice sau cele care au durata mandatului definită de Constituție, cei care încasează în momentul de față, venituri sub formă de drepturi de autor și drepturi conexe în baza legii drepturilor de autor, personalul didactic plătit cu ora, pensionarii încadrați în gradul 3 de invaliditate, asistenții maternali, asistenții personali, îngrijitorii la domiciliu și membrii Academiei Române.
În prezent, în România, în sistemul public sunt aproximativ 35.000 de persoane care se află în situația de cumul al pensiei cu salariul, în condițiile în care sunt 102.000 persoane peste 65 de ani care, în momentul de față, au optat să cumuleze pensia cu salariul, atât în sistemul public cât și în cel privat.