Peste 70% dintre romani şi-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine in acest an, resimţind efectele crizei economice, potrivit unui studiu realizat de Mednet Marketing Research Center. Chiar dacă in perioada februarie-decembrie 2011 a scăzut procentul celor care declară că sunt afectaţi de criză in mare şi foarte mare măsură, de la 53,2 la sută in februarie 2011 la 42,8 la sută in decembrie, studiul arată că la nivel perceptiv criza este prezentă in continuare in vieţile romanilor.
Efectele crizei asupra familiilor respondenţilor se referă la creşterea preţurilor , reducerea salariului sau a caştigurilor salariale ,pierderea locului de muncă , creşterea ratelor la credite din cauza devalorizării leului si pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale. De asemenea, criza economică are in continuare impact asupra comportamentului de consum al romanilor. In acest context, studiul arată că deşi bazinul celor care nu şi-au modificat comportamentul de consum este relativ stabil de la un an la altul , 72,2 la sută şi-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine .46,3 la sută au cumpărat aceleaşi produse, dar in cantitate mai mică, 10 la sută au cumpărat produse mai ieftine, dar in aceeaşi cantitate, iar 15,9 la sută au cumpărat produse mai ieftine şi in cantitate mai mică.
Studiul a fost realizat in perioada 7 – 12 decembrie 2011.