Uniunea Social Liberala, o alianta politica mamut, formata din principalele partide de stanga respectiv dreapta, a obtinut o victorie rasunatoare la alegerile din 9 decembrie, detinand peste 65 la suta din mandatele viitorului Parlament. Multi vorbeau despre destramarea USL dupa alegeri, insa victoria categorica ii obliga sa mai convietuiasca o perioada, chiar daca multora nu le convine acest lucru. Pentru mine este clar ca in 2016, batalia electorala nu se va mai duce intre USL si PDL, ci intre actorii unei scene bipolare, intre dreapta si stinga. Practic, social-democratul Victor Ponta, admirator cunoscut al britanicului Tony Blair, ar vrea transpusa situatia politica din Regat si in Romania: un parlament format de maximum trei partide, acolo unde partidul care ia cel putin 36 la suta din voturi, fiind pe primul loc, poate lua lejer peste 50 la suta din mandate. Pentru 2016, Ponta este interesat ca acel partid sa fie PSD, iar impunerea in legislativ a uninominalului pur ar putea provoca mai multe dificultati PDL sau PNL – formatiunile care se vor lupta pe electoratul de dreapta – decat social-democratilor, care nu au vreun concurent serios pe zona stangii politice. Pana atunci, PNL este inca dependent de relatia cu PSD sub forma USL pentru a putea creste politic, avand avantajul obtinerii unei majoritati in viitorul Parlament fara aportul unei a treia formatiuni politice, precum UDMR. Pe termen lung, e greu de crezut ca PNL va deveni la fel de puternic precum e PSD. Nu are structuri la fel de puternice, nu are nici o priza la fel de mare la nivelul maselor, este axat mai mult pe patura subtire de mijloc a societatii si nici nu are categorii intregi, precum pensionarii, care sunt fidele PSD. Ramane de vazut daca PNL va reusi sa atraga electoratul de dreapta intr-o competitie cu ranitul PDL. Depinde si de puterea de „renastere” a fostului partid de guvernamant.