Cum a ramas fara nuc Aleea Nucilor din Zalau
Saptamâna trecuta, absurdul a coborât printre oameni pe strada Aleea Nucilor din Zalau. Un loc pitoresc; acum mai puțin pitoresc, pentru ca Ianos i-a facut felul în mod mârșav unui nuc frumos.
Major Ianos nu se-nțelegea deloc cu copacul din fața blocului K13 de pe Aleea Nucilor. Deși el locuiește pe strada Andrei Șaguna, era în dușmanie cu nucul de pe Aleea Nucilor de multa vreme. Pentru ca, de fapt, nucul e vecin cu el în spatele casei lui, casa cu poarta pe Andrei Șaguna la numarul 16. Ianos s-a gândit în timp ca nucul e un copac rau și cel mai rau vecin al lui. Dupa o toamna în care iar a maturat frunzele nucului ajunse prin curtea lui s-a hotarât și a pus la cale planul cu care sa-l termine. A scris în decembrie Primariei Zalau ca nucul este pe proprietatea lui și trebuie taiat. Cum la Primaria Zalau nu sunt inspectori care sa verifice ce a declarat Ianos, deși a crescut considerabil numarul de angajați în ultimii ani, dușmanul nucului a fost crezut pe cuvânt. O echipa de la DGADP a venit așadar saptamâna trecuta, miercuri 13 aprilie, și s-a apucat sa taie copacul. Lucratorii n-avea treaba sa vada ca nucul nu-i nicidecum în curtea lui Ianos. Misiunea lor era sa-l taie. Și s-au apucat de ciopârțit. Locuitorii din blocul K 13, prieteni ai nucului, au reușit greu sa-i goneasca pe taietori. stop_coloana Așa ca nucul a fost mutilat complet. Bonus, taietorii, ca asta le este meseria, au taiat și din ceilalți pomi ornamentali de pe alee. A doua zi s-a lasat cu certuri și vizita Garzii de Mediu. Ce-o ieși, ramâne de vazut. Cert este ca locuitorilor din K 13, ramași fara nuc, nu le-a placut gestul dușmanos al vecinului Ianos. Și nici felul în care a procedat Primaria. Practic, copacul întâi a fost condamnat de Ianos, apoi executat de Primarie, iar judecata a fost lasata la urma.
