Proiectul cultural “Cultură’ n șură”, care împlinește anul acesta 10 ani de când duce teatrul în mediul rural, ajunge din nou în comunitățile sălăjene, săptămâna viitoare. „Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov, regia Victor Olăhuț, un spectacol jucat de peste 200 de ori pe scenele din toată țara, va poposi la Domnin, Bănișor și Horoatu Crasnei.
“Florentina Năstase, George Constantinescu și Valentin Terente sunt cei trei actori din distribuție care ne spun o poveste de dragoste care se împotmolește de un petec de pământ. A cui e poiana, a ei, a lui? Vă așteptăm cu mic cu mare să vedeți cine câștigă, dragostea sau războiul”, e mesajul transmis de organizatori.
Luni, 20 iunie, spectacolul se joacă la Domnin, marți, 21 iunie, piesa poate fi văzută la Bănișor, iar miercuri, 22 iunie, la Horoatu Crasnei. Reprezentațiile încep, în toate cele tei locații, la ora 21.30.
Spectacolul a fost creat în colaborare cu Teatrul de Artă București, iar caravana teatrală are ca parteneri Centrul de Cultură și Artă Sălaj, Școala Gimnazială „Vasile Lucăcel” Someș Odorhei, Primăria Bănișor, Centotrans, EduCab și Daisler Print House.
„Rural/Teatral” este un proiect derulat de Asociația Cultură’n Șură și co-finanțat de Asociația Fondului Cultural Național.
În cele 9 veri de Cultură’ n șură de până acum, au avut loc 95 de spectacole în 59 de comunități din 14 județe.