Cultul morților

Ziua bună, dragi cititori!

Întreaga creștinătate marchează pe 1 noiembrie (biserica ortodoxă și greco-catolică), respectiv 2 noiembrie (biserica romano-catolică) Ziua Morților sau Luminația, precum este cunoscută în popor.

Dragilor, în creștinism, grija pentru cei morți devine una dintre componentele de căpătâi ale pietății.

Religia creștină micșorează, mai mult decât oricare alta, frica de moarte. Moartea nu mai este pentru primii creștini nici trecerea în neantul Nirvanei budiste, nici locul de spaimă și întuneric în care rătăcesc fantomele morților ca în infernul păgân evocat în Dialogurile lui Lucian, ci trecerea într-o existență superioară, în care sufletul credinciosului își găsește pacea și fericirea eternă în compania lui Hristos, Cel înviat din morți, pe care L-a adorat întreaga viață.

Dacă noi am avea această concepție despre moarte, distanța dintre viață și moarte nu numai că s-ar micșora, ci nu s-ar mai simți… mai mult, moartea ar deveni viață, început și înviere… mormintele ar deveni vii iar îmbrățișarea celor dragi trecuți la cele veșnice s-ar simți în profunzime în inima noastră.

Dacă noi, pe lângă cultul morților, am avea și cultul vieții veșnice, lumea ar fi alta, nu ar mai trăi la întâmplare. Hristos vorbește de nenumărate ori în evanghelie despre viața veșnică. Apostolii și martirii vremurilor și-au dat viața pentru aceste idealuri, pentru ca aceste adevăruri să dăinuie și să înveșmânteze veacurile. Ce altă garanție mai măreață vrem decât sinceritatea și credibilitatea lor dobândită prin răstignirea propriei vieți. Cine s-ar lăsa pradă torturii pentru niște ”născociri și invenții” ? Și atunci de ce ne este totuși atât de greu să credem?!

Toți oamenii care au strălucit în această lume au purtat în ei o rațiune superioară de a exista și trăi, ne dezvăluie filozoful român Ernest Bernea. ”Moartea este leacul vieții”. Adevărata tragedie a vieții constă în ceea ce moare în noi în timp ce noi trăim, ne spune filozoful Albert Schweitzer. Să nu lăsăm așadar această lumină a credinței să se stingă în noi, să nu trăim la periferiile vieții. Este cel mai mare cadou pe care îl putem face celor dragi trecuți în eternitate.

Împreună, de această Luminație, să aprindem candela credinței și să oferim locuitorilor Cerului în dar, pe lângă dragostea ce le-o purtăm, năzuința noastră către binele suprem.

O zi binecuvântată!