În anul 2023, Biblioteca Județeană ”Ioniță Scipione Bădescu” a demarat proiectul care avea să ducă lectura în 10 comunități rurale din Sălaj. Numai că, încă de la primele întâlniri cu copiii din satele Sălajului, interesul a fost atât de crescut încât evenimentul a fost organizat în 37 de locații și a devenit cel mai de succes proiect al anului trecut organizat de Bibliotecă.

O evaluare realizată de reprezentanții BJ Sălaj arată că, în acest proiect, au fost implicați peste trei mii de copii și 300 de voluntari, și-au unit contribuțiile 112 parteneri în proiect și au fost citite lecturi în 37 de comunități rurale în mai puțin de 6 luni.

”Cărți, povești și ateliere, mii de copii fericiți, sute de voluntari și parteneri implicați în cel mai frumos proiect din 2023! <𝐂𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐞 𝐮𝐥𝐢𝐭̦𝐚̆> s-a născut din dorința de a încuraja cât mai mult lectura și creativitea în rândul copiilor. Deși, inițial, era vorba că vom organiza 10 sesiuni de lectură în aer liber în 10 sate sălăjene pentru 300 de copii, realitatea din teren ne-a întrecut orice așteptări! Proiectul s-a bucurat de un real succes, iar la cererea comunităților, am ajuns să organizăm 37 de ieșiri, în tot atâtea locații! Peste 3.000 de copii s-au bucurat de cele mai frumoase povești de bibliotecă, la care se adaugă peste 400 de voluntari și parteneri, cărora le mulțumim pentru întreg sprijinul oferit!”, a declarat Mariana Marian, managerul Bibliotecii Județene Sălaj.

”În cadrul atelierelor, miile de copii au descoperit importanța lecturii în dezvoltarea lor personală și modul în care arta îi poate modela. Au citit și-au cunoscut o mulțime de eroi fantastici, și-au scris propriile povești și s-au transformat în cei mai talentați artiști, demonstrând tuturor că bibliotecile sunt mai vii ca niciodată”, mai precizează reprezentanții instituției.

”Cu cartea pe uliță” a fost un proiect derulat de BJ Sălaj prin 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭̦𝐢𝐚 “𝐏𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐢𝐢”, fiind finanțat de Pepco România în cadrul programului Pepcolandia, susținut prin determinarea și implicarea angajaților și gestionat la nivel local de 𝐎𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐔𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐚̆ 𝐂𝐎𝐍𝐂𝐎𝐑𝐃𝐈𝐀.