Sambata, ora 18.00, Sala Sporturilor Zalau: CSVM Zalau – Unirea Dej
Dupa înfrangerea cu Tomis, voleibalistii zalauani nu au avut timp sa îsi „linga ranile” findca au jucat miercuri cu Arcada Galati. Asa cum era de asteptat, CSVM Zalau a reusit sa obtina o victorie categorica în fata Arcadei. Însa, zalauanii nu se pot bucura de victorie, avand în vedere ca în fata lor urmeaza un nou meci dificil. Astfel, finalul de saptamana programeaza un nou meci în propriul „fief”, Adrian Feher si colegii sai urmand a se duela cu Unirea Dej, într-o partida ce conteaza pentru etapa a XIX-a din Divizia A1. Va fi prima întalnire între cele doua echipe, urmand ca în aceasta perioada cele doua formatii sa mai joace si în sferturile Cupei Romaniei. Pe 26 februarie Zalaul si Dejul vor juca meciul tur, la poalele Mesesului, urmand ca returul sa aiba loc în 5 martie, la Dej.