Noua echipa a Zalaului „ataca” sezon urmator cu sase „piese” noi
Vacanta se afla la final pentru voleibalistii de la CS Volei Municipal. Astfel, antrenorii Aurel Vlaicu si Ovidiu Macarie au sunat adunarea pentru luni dimineata, de la ora 11.00, la Sala Sporturilor din Zalau. Lotul, cu care gruparea de la poalele Mesesului doreste castigarea titlului, are in componenta 12 jucatori, dintre care patru sunt stranieri. Daca Pepe Nagy a evoluat si anul trecut la Remat, sarbul Skoric, brazilienii Lamb si Leo au semnat in aceasta vara, desi Lamb a mai imbracat tricoul Rematului, acum vreo trei ani! Pe langa cele 12 piese importante, in lot vor fi promovati si juniori remarcati de la CSS Zalau. „Minim doi juniori vor fi promovati. Ei vor face antrenamente cu noi, prin rotatie”, a declarat antrenorul Aurel Vlaicu.
CS Phoenix, invitata la Zalau
La fel ca si in ultimii ani, echipa de volei spune „pas” stagiului montan, astfel ca pregatirea va avea loc pe plan local in toata luna august, iar din septembrie vor avea loc mai multe turnee amicale. Deocamdata, este clara participarea la turneul de la Baia Mare. La inceputul lunii octombrie, si CS Volei Municipal va organiza un turneu amical, la care au fost invitate formatiile Explorari stiinta Baia Mare si CS Phoenix Simleu, in timp ce a treia adversara ar putea fi chiar din strainatate! „Am discutat cu mai multe formatii din tara si strainatate si asteptam un raspuns”, a adaugat Vlaicu.