Criza dupa criza se abate asupra Romaniei, precum norii cenusii la capatul toamnei. Lumea este disperata. Numai taranul roman isi vede de agricultura lui de subzistenta si parca ramane imun la tot ce se intampla in jurul sau. Se vorbeste de recesiune, dar pe badea Ion ori pe lelea Marie nu-i sperie acest termen cu toate ca ii cunosc semnificatia. De doua decenii satul romanesc este intr-o recesiune continua. Criza satului romanesc nu este doar una economica ori politica. Decenii la rand satul nostru a fost supus discriminarilor si presiunilor distructive, sistematice, a fost transformat intr-un spatiu social predestinat esecului, de unde trebuie sa fugi, daca vrei sa ai sansa unei vieti decente, demne. Invadat de cultura suburbana, ajuns loc de refugiu pentru victimele dezindustrializarii, adapost precar pentru majoritatea batranilor tarii, satul nostru a incetat sa mai fie un reper al unui mod traditional si coerent de viata. Programele sistematice de dezvoltare cu fonduri europene si-au terminat in mare parte resursele financiare. Pentru Masura 322 – Modernizarea si dezvoltarea satelor nu mai sunt bani. Din pacate taranul roman si problemele lui lipsesc prea mult de pe agenda guvernantilor. Agricultorii romani sunt folositi doar ca subiecte electorale bune de adus voturi. Desi ne da papica de zi cu zi, sau ar putea sa o dea intregii populatii a tarii, agricultura nu a fost niciodata tratata ca o prioritate in politicile guvernamentale. Ea este ignorata de lumea politica, absorbita acum si dintotdeauna de lupta pentru putere. Si atunci, de cand e lumea lume, dar mai ales acum de ce ne-am mira ca taranul ramane imun la recesiune. El s-a invatat cu pragul minim de saracie pe care il calca zilnic si nadajduieste sa nu cada sub el. In rest, vina criza dupa criza, precum norii cenusii spanzurati la capatul toamnei, ca el scormonitorul taranei si truditorul gliei va dainui. A dovedit-o prin timp si peste timpuri.