Dupa ce sute de mii de angajati din sectorul privat si-au pierdut, in ultimele luni de zile, locul de munca fara a provoca mari convulsii sociale, vestea ca bugetarii trebuie sa se imputineze cu cateva mii pare sa prinda dimensiunile unei adevarate tragedii. Nici o institutie de stat nu pare dispusa sa renunte la vreun angajat, fiecare fiind – chipurile – vital pentru functionarea societatii. Evident, si functiile de conducere din sectorul bugetar sunt exact cate trebuie sa fie, fiind inacceptabila vreo reducere a lor. Cat despre profesori, ce sa mai vorbim! Fiecare este indispensabil pentru sistemul de educatie, chiar si in conditiile in care clasele cu efective subdimensionate reprezinta, pentru multe scoli, metoda prin care se pot pastra in invatamant mult mai multi profesori decat ar fi, in mod real, nevoie.
In toate aceste discutii despre indispensabilitatea fiecarui angajat de la stat se pierde din vedere, insa, aspectul esential: de unde sa fie platiti toti acesti bugetari, in conditiile in care economia este in cadere libera – prin urmare la fel sunt si incasarile catre buget – iar angajatii de la privat – prin a caror contributie se asigura fondul de salarii pentru bugetari – sunt tot mai putini? Dar cui ii pasa ca statul nu mai are bani?
A fost nevoie, se pare, de o criza economica mondiala pentru ca in Romania sa se inceapa, macar, o reasezare in limite normale a sistemului bugetar, in raport cu cel privat. Pentru ca, probabil, nicaieri in lume nu sunt atat de multi bugetari tinuti in spate de atat de putini angajati in sectorul particular (un bugetar la fiecare trei angajati din privat), si, la fel, nicaieri nu s-a mai auzit ca salariile de la stat sa le depaseasca, cel putin ca si medie, pe cele din privat. Doar noi ne-am gasit sa ne creem mii de structuri de stat, stufoase si ineficiente, in care se dau salarii indecente, care inghit cea mai mare parte din bugetul tarii.

Post Views: 66