PNL a desemnat candidatul la postul de primar al orașului Șimleu Silvaniei. “Cristian Lazăr este noul președinte interimar al PNL Șimleu Silvaniei. Tânărul avocat va candida și la funcția de primar al orașului. Comitetul de Coordonare Local (CCL) al Partidului Național Liberal (PNL) Șimleu Silvaniei, întrunit în ședință sâmbătă, 13 martie, a validat numirea lui Cristian Mihai Lazăr în funcția de președinte interimar al organizației locale. Totodată, Cristian Lazăr a fost desemnat și candidat al PNL Șimleu Silvaniei pentru funcția de primar la alegerile locale parțiale care vor avea loc în cursul acestui an”, au anunțat, duminică după amiaza, reprezentanții PNL Sălaj.
Cristian Lazăr, fiul actualului viceprimar de la Șimleu Silvaniei (Radu Ioan Lazăr, cel care a preluat conducerea primăriei după demisia lui Septimiu Țurcaș), are 27 de ani, este originar din Șimleu și a urmat cursurile Școlii Gimnaziale Silvania și ale Colegiului Național Simion Bărnuțiu. După absolvirea liceului, Cristian Lazăr a studiat în cadrul Facultății de Drept – Universitatea Babeș Bolyai, din Cluj Napoca, iar din anul 2017 a devenit avocat în cadrul Baroului Cluj. A urmat și a absolvit în 2018 programul de masterat ”Științe penale și criminalistică” din cadrul Facultății de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.
Încă din timpul liceului și a facultății, Cristian Lazăr s-a remarcat atât la nivel național cât și internațional prin implicarea în cadrul asociațiilor de elevi și studenți sau a organizațiilor non-guvernamentale. Fie ca elev al Colegiului Național Simion Bărnuțiu, fie ca student, acesta a participat în mai multe rânduri la „Parlamentul Tinerilor”, un proiect educaţional organizat de Asociaţia Pro Democraţia, în parteneriat cu Camera Deputaţilor, unde a și fost ales președinte.
În plan extern, a reprezentat România la mai multe lucrări ale summitului de tineret al Parlamentului European al Tinerilor (Kiev, Tulln (Viena), Friedrichshaffen sau Strasbourg) sau la NATO Youth Summit de la Belgrad din 2013. Ca avocat, și-a dus la bun sfârșit proiectele atât la nivel intern, cât și la nivel internațional în afaceri judiciare aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau pe rolul insatanțelor altor state membre.
La ședința de sâmbătă a liberalilor șimleuani au participat Lucian Bode, ministru al Afacerilor Interne și președinte al PNL Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, precum și subprefectul Virgil Țurcaș.
Șimleu Silvaniei a rămas fără primar după ce fostul edil, Septimiu Țurcaș, a demisionat în urma unei condamnări penale la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.
PNL, in deruta si cadere libera. Simleu are cel putin 100 de oameni buni profesionisti si cu experienta, care ar putea fi buni primari. Sunt convins ca un pusti de 27 de ani, nu este o solutie!
Cei 100 de oameni capabili sunt toti la PSD? Baiatu este capabil si ii va bate si pe Silvasan, Opris sau Sabau. Bafta!
De unde au scos acest papagal? E solist vocal ssu cânta la vreun instrument? Dacă pe ăsta îl propune PNL ul înseamnă ca au ajuns rău de tot!👎
papagal? vb in necunostinta de cauza! sa iti fie rusine!
politica asta va orbeste! pentru partid calcati pe cadavre! Cristi este un baiat f educat si f capabil!
Cristian, ma bucur foarte mult ca ai acceptat aceasta provocare. Sunt convins ca vei fi omul potrivit la locul potrivit.