Presedintele Federatiei Romane de Handbal (FRH), Cristian Gatu, crede ca vor fi multi jucatori care vor depune memorii pentru a deveni liberi de contract, deoarece cluburile nu au reusit sa le plateasca drepturile salariale, din cauza crizei financiare. „Acum, pentru ca s-a terminat sezonul, din pacate cred ca vor mai fi multe memorii facute de catre jucatorii care doresc sa devina liberi de contract, din cauza problemelor financiare”, a declarat, marti, presedintele FRH. „Am semnale din partea cluburilor ca sunt in imposibilitatea sa mai plateasca contractele. Acest lucru reprezinta o prelungire a crizei economice care afecteaza viitorul handbalului romanesc. Eu sper sa treaca repede aceasta criza, pentru ca la nivelul federatiei am suportat-o greu de tot. Ne-au plecat o mare parte din sponsori, iar acum mai avem doar trei”, a mai spus Gatu.