Mai multe familii din comuna Crișeni sunt revoltate și cer public explicații reprezentanților Companiei de Apă Someș (CAS) dar și sancțiuni aplicate angajaților companiei după ce s-au trezit luna aceasta cu facturi pentru serviciul de canal, deși ei nu sunt racordați la sistemul de canalizare sau, și mai revoltător în unele cazuri, nu au nici măcar conductă de canalizare pe stradă.
Realizarea și punerea în funcțiune a rețelei de apă și canalizare în comuna Crișeni nu este încă finalizată, desi lucrările au fost reluate anul trecut prin intermediul unui parteneriat între administrația locală și Compania de Apă Someș, companie care a preluat în administrare toate rețelele de apă-canal din județ. Odată cu preluarea rețelelor, consumatorii plătesc lunar factură de apă și, eventual, canal. Nimic nefiresc să se plătească utilitățile de care dispui, dacă te-ai racordat și ai contract. Doar că în cazul locuitorilor din Crișeni situația stă puțin diferit. Rețeaua de apă-canal a fost preluată în administrarea Companiei de Apă luna trecută. A fost pusă în funcțiune parțial, nefiind toți utilizatorii rețelei de apă racordați și la canalizare, însă în luna martie au primit toți consumatorii aflați în contract cu CAS facturi pentru canalizare.
După cum spun oamenii, nu din vina lor nu s-au făcut încă racordurile pentru canalizare ci din cauza proiectului prost gândit. Pe unele străzi trece conducta de canalizare dar nu s-au făcut cămine la fiecare proprietate. Pe alte străzi nu trece nici măcar conducta, lucrările la sistemul de canalizare nefiind finalizat, așa cum nici conductele de apă nu trec pe toate străzile. Faptul că li s-a facturat un serviciu de care nu dispun i-a determinat pe consumatori să sesizeze în scris Compania de Apă.
”Precizăm că în comuna Crișeni, canalizarea în proporție de 80% nu este funcțională și peste 80 dintre cetățeni nu se pot racorda la sistem deoarece lipsesc cămine sau sunt amplasate necorespunzător. Din discuțiile avute în ședințele de Consiliu Local al comunei Crișeni a rezultat că reprezentanți ai dumneavoastră, după predarea canalizării către Compania de Apă Someș, vor veni să identifice persoanele care sunt racordate și doar acelea vor plăti și canal. Pentru ceilalți cetățeni veți oferi soluții tehnice de racordare și că doar după ce ne vom racorda vom plăti și canal”, se arată în reclamația cu numărul de înregistrare 2874 depusă luni dimineața la sediul CAS, alături de un tabel cu semnături ale câtorva consumatori din Crișeni puși la plată începând cu luna martie pentru canalizare și care nu dispun de racorduri. Reclamanții solicită totodată ca ”persoanele din cadrul Companiei de Apă care au încercat să fure de pe urma cetățenilor din comuna Crișeni să fie făcute publice și să li se aplice sancțiunea de penalizare cu 3% din salariul net, timp de 90 de zile. Precizăm că majoritatea cetățenilor taxați folosesc fose septice care sunt vidanjate regulat. Vă rugăm să ne anulați taxa de canal la persoanele neracordate”. Semnatarul reclamației este consilierul local Ionuț Orțian, care ne-a și comunicat documentul depus la Compania de Apă Someș și care, încă de la momentul primirii facturii pentru apă-canal, a dezvăluit și pe rețelele de socializare nedreptatea la care zeci de familii din comuna Crișeni au fost supuse.
Marcel Zaharia, director CAS: ”facturile vor fi stornate”
Așa cum este firesc, am solicitat și punctul de vedere al conducerii Companiei de Apă Someș. Marcel Zaharia, directorul companiei, a declarat pentru Graiul Sălajului că și la Crișeni, la fel ca în alte comunități, există anumite probleme cu rețelele preluate în administrare deoarece au preluat rețele vechi, iar racordurile au fost făcute de fiecare consumator cum și cu cine a putut sau cum a ieșit mai avantajos la preț.
Cert este că în cazul comunei Crișeni inventarierea rețelelor și a consumatorilor s-a făcut de curând de către angajați ai Companiei de Apă, împreună cu viceprimarul comunei. Iar consumatorii indicați de viceprimar ca fiind racordați la canalizare au primit facturi și pentru acest serviciu. Directorul CAS a recunoscut însă că există și situații în care nu s-au făcut racorduri și consumatorilor li s-a facturat serviciul, dar aceștia vor primi facturi de stornare a sumelor facturate pentru canal.
”S-a făcut o inventariere a rețelelor și a racordurilor de canalizare în zona rurală, nu doar la Crișeni. Au fost identificați și consumatori racordați la rețele fără contract și care au fost puși la plată. Există situații, într-adevăr, de familii care nu au racorduri și li s-a facturat serviciul de canal dar vom face facturi de stornare acolo unde s-a greșit. În cazul comunei Crișeni, colegii noștri au făcut inventarul împreună cu viceprimarul care le-a explicat pe unde sunt conductele. Statul a investitit mulți bani pe sisteme de apă și canalizare pe care acum noi le preluăm și trebuie să corectăm tot ce s-a greșit. De la Crișeni se colectează apa de canal, canalizarea este funcțională, iar apa de canal este direcționată în stația de epurare a Zalăului, nu putem să nu facturăm”, spune Marcel Zaharia.
De precizat este faptul că tariful practicat pentru metrul cub de apă care ajunge în sistemul de canalizare costă în momentul de față 3,75 lei plus TVA, în timp ce metrul cub de apă de la rețea costă 3,53 plus TVA. Acestea sunt tarifele Companiei de Apă Someș aprobate prin Decizia ANRSC 112/2019 și a hotărârii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Someș-Tisa nr.12/2018. Potrivit normelor în vigoare, serviciul de canal se facturează pentru fiecare consumator în procent de 80 la sută din cantitatea de apă consumată.