decembrie 5, 2025

Crișeniul are in sfarșit administrație

imagine-articol0_51138

În sfârșit, la cea de a treia convocare a consilierilor locali din comuna Crișeni pentru constituirea consiliului local s-au prezentat ieri toți cei 13 consilieri aleși. Asta dupa ce consilierii PSD și UDMR au boicotat de doua ori pâna acum învestirea primarului PNL Calin Morar. La cea de-a doua convocare, trei consilieri PSD și un consilier UDMR au boicotat pe fața constituirea consiliului local, fiind prezenți la primarie, dar refuzând sa intre în sala de ședințe. Acum, la a treia ședința convocata de pțrefect, n-au mai avut ce face. În caz de boicot, consilierii ar fi fost înlocuiți.

Interesant a fost ieri ca doi dintre cei trei consilieri PSD au renunțat la funcție, în locul lor fiind numiți urmatorii de pe lista social-democraților: Aurel Baciu și Ioan Titea. Lucrarile ședinței au fost conduse de cel mai în vârsta consilier, Alexandru Crișan.
În fața preotului din localitate, cu o mâna pe Biblie și cu o mâna pe Constituție, cei treisprezece consilieri au depus juramântul. Apoi a fost validat noul primar ales al comunei Crișeni, în persoana lui Calin Morar. Acesta a depus și el juramântul și, ca simbol al puterii, a primit eșarfa tricolora de la fostul primar interimar Vasile Bogdan.

Viceprimar ales în doua tururi de scrutin
Alegerea viceprimarului n-a fost chiar simpla. Pe listele de candidați stop_coloana au fost propuși patru consilieri: Marin Dobocan (PNL), Ioan Titea (PSD) Dull Beniamin (UDMR) și Gheorghe Mureșan (ALDE). Cosilierii au primit buletinul de vot cu cei patru candidați și s-a stabilit ca numele celor trei care nu vor fi votați sa fie taiat cu o linie orizontala. S-a votat în secret și buletinul a fost introdus în urna. În urma numararii voturilor, Dobocan a avut 6 voturi, Titea 3 voturi, Dull 2 voturi și Mureșsan un vot, iar un buletin a fost anulat. Cum nici un candidat nu a întrunit jumatate plus unu din voturi, s-a procedat la al doilea tur de scrutin, ramânând în batalie primii doi candidați; Dobocan și Tite. La la doilea tur de scrutin apele s-au limpezit. Marin Dobocan a obținut 8 voturi, iar Ioan Titea 5 voturi.
A urmat apoi constituirea celor trei comisii: economica, culturala și de munca și protecție sociala, primele doua compuse din cinci membri fiecare, iar a treia din trei membri. Și iata ca dupa “lupte seculare” care au durat o saptamâna și o zi, comuna Crișeni are primar validat, viceprimar și consiliu local.