Crişan, Stanciu, Ciunt şi Abrudan – candidaţii validaţi şi aliniaţi la start pentru Primăria Zalău
UDMR şi ALDE intarzie cu desemnarea candidaţilor, semn că in bătălia pentru Zalău nici nu speră prea mult
Lupta pentru Primăria Zalău este conturată deja.
Primul care şi-a anunţat candidatura a fost Valeriu Crişan, din partea PNL, după ce liberalii sălăjeni au deliberat şi in cele din urmă a fost validat de PNL la nivel naţional.
Antreprenorul zălăuan Gheorghe Stanciu a anunţat şi el că va candida independent, cu argumentul că are expertiza şi puterea de a se implica pentru o administrare cu adevărat eficientă a oraşului, pe cu totul alte criterii decat cele dictate de partidele care stau in spatele politicienilor.
Din partea PSD şi-a anunţat candidatura Ionel Ciunt, care a demisionat din funcţia de prefect pentru a reveni in politică şi pentru a putea candida social-democrat. Tocmai a fost validat drept candidat vineri, 18 martie, in cadrul Comitetului Executiv al PSD Sălaj.
UNPR Sălaj l-a desemnat pe Mircea Abrudan să-l reprezinte in competiţia electorală, iar UDMR şi ALDE nu şi-au desemnat pană la această oră nici un candidat.
Valeriu Crişan nu crede in speculaţiile că PNL
se va răzgandi pentru a-l inlocui cu Căpilnaşiu
Valeriu Crişan, candidatul PNL Sălaj, ne spune că nu vrea să vorbească despre o bătălie politică la Zalău, ci despre o bătălie a proiectelor pentru Zalău.
“Eu nu sunt intr-o bătălie politică, ci in una de proiecte. Consider că cel mai bun proiect pentru Zalău va avea susţinerea electoratului, iar candidatul care susţine acel proiect va fi caştigător. Nu vreau să aduc atacuri la persoană, nu mă interesează campania politică şi să duc o campanie murdară. Mă axez pe proiectul meu pentru oraş şi atat. Iar despre zvonurile că Radu Căpilnaşiu ar putea fi candidatul PNL in locul meu nu ştiu nimic. Sunt, oficial, validat incă de la nivel naţional drept candidat la Zalău. Zvonurile răman ca zvonuri. Cel mai probabil, cei care zvonesc se tem de o canidatură a lui Căpilnaşiu”, ne-a spus Valeriu Crişan.
Gheorghe Stanciu vrea o dezvoltare a Zalăului
din care să lipsească interesele partidelor politice
Gheorghe Stanciu, antreprenorul candidat independent la Primăria Zalău, mizează pe faptul că zălăuanii işi dau seama că administraţiile politice nu sunt eficiente. Tocmai pentru că sunt grevate de interesele partidelor şi nu sunt preocupate de interesele cetăţenilor. In consecinţă, spune el, nu sunt practice, nu dau rezultate, pentru că nu urmăresc rezultate stop_coloana pe care le aşteaptă populaţia.
“Oraşului ii trebuie un fundament economic pe care să-şi sprijine o dezvoltare sănătoasă. Nu ne mai putem prelungi agonia mizand pe promisiunile goale ale politicienilor”, ne-a spus Gheorghe Stanciu.
Optica lui Stanciu este că metodele de eficienţă din mediul privat trebuie să-şi facă loc in administraţia locală, pentru o gospodărire cu pragmatism a Zalăului.
Stanciu spune că se simte incurajat de faptul că a găsit susţinere in randul zălăuanilor pentru candidatură şi că are un plan pentru Zalău, pe care il va anunţa sub formă de proiect. Se mai simte incurajat, ne spune, şi că ceilalţi candidaţi politici vin cu promisiuni-şablon, in care zălăuanii nu au cum să mai creadă şi nu se vor mai lăsa amăgiţi.
Ionel Ciunt spune că are in spate
o echipă cu care poate caştiga
Ionel Ciunt, candidatul proaspăt validat de PSD, ne-a spus după validarea candidaturii că el crede in şansele sale şi că are in spate o echipă cu care poate caştiga Primăria Zalău.
Ciunt ne-a mai spus că deşi este candidatul PSD la funcţia de primar al Zalăului, nu a devenit preşedintele organizaţiei PSD Zalău, ci preşedinte la Zalău a rămas in continuare senatorul Gheorghe Pop.
Mircea Abrudan spune că există
soluţie in lipsa centurii Zalăului
Mircea Abrudan, candidatul UNPR Sălaj, nu face niciun fel de pronosticuri şi preferă să spună cum vede el rezolvarea problemelor cu care se confruntă Zalăul la ora actuală.
“Eu tot timpul am crezut că ce s-a intamplat in Zalău la ultimele alegeri a fost un vot politic, nu un vot acordat unui om, respectiv lui Căpilnaşiu. Nu vreau să fac pronosticuri, ci mizez doar pe ce ştiu eu. Şi, ca un exemplu din ceea ce vreau să fac, vă spun că, dacă nu avem şosea ocolitoare, atunci putem devia traficul greu din oraş pe ruta Virşolţ – Crasna – Ciucea sau Jibou – Romanaşi – Vinători – Ciucea. Că, pană la urmă, traficul greu care tranzitează oraşul tot la Ciucea ajunge. Am multe de zis, nu fac pronosticuri pentru că va fi o bătălie politică, dar nici nu fac promisiuni fără sens. Le spun zălăuanilor că e simplu de realizat ce vreau eu să realizez, şi anume să modernizez şi zonele de periferie ale oraşului, nu să bag toţi banii doar in centrul Zalăului”, spune Mircea Abrudan.
