Camera Deputaţilor a adoptat azi, in sesiunea extraordinară, cu 307 de voturi „pentru”, 2 „impotrivă” şi 3 abţineri, ordonanţa de urgenţă 1/2013 pentru modificarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice, in sensul stabilirii valorii punctului de pensie pentru anul 2013 la 762,1 lei. Deputaţii puterii şi cei ai opoziţiei şi-au adus acuze reciproce privind cine este vinovat de actuala valoare a punctului de pensie. Ordonanţa adoptată prevede majorarea valorii punctului de pensie cu 100% din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a caştigului salarial mediu brut realizat. Camera Deputaţilor este for decizional in legătură cu această ordonanţă. Aceasta a fost dezbătută luni şi de Senat.