Cotele lui Iohannis şi Ponta la pariuri
Pariem pe sportivi, pe cai, pe câini. De ce să nu pariem şi pe cine va ieşi preşedintele României? Site-ul de pariuri sportive Winner a făcut un clasament şi a stabilit cota fiecărui prezidenţiabil la alegeri. Avem, prin urmare, un alt fel de sondaj, care nu are legătură cu sondajele făcute la comanda partidelor pentru a manipula electoratul. Favorit în clasamentul făcut de cei de la Winner este Victor Ponta, cu o cotă de câştig de 1,25. Pentru 1 leu pariat pe Ponta, câştigul potenţial este de 1,25 lei. Ieşi pe profit cu 25 de bani. Cu o cotă de câştig de 4.00, Klaus Iohannis se situează pe locul al doilea în clasament. Aşa că dacă pui un leu pe Iohannis te alegi cu trei lei profit. Locul al treilea este ocupat de Tăriceanu, cu o cotă de 30. Însemnă că dacă pariezi un leu pe Tăriceanu şi iese preşedinte te alegi cu un profit de 29 de lei. Şi Elena Udrea, pe locul al patrulea în clasamentul casei de pariuri, ar aduce bani frumuşei celor care doresc să parieze pe ea. Are o cotă de 50. În clasament îi urmează pe cei patru Macovei, Diaconescu, C.V. Tudor, Brânză, Funar şi Amariţei. Primul loc în buletinele de vot, Hunor ocupă ultimul loc în clasamentul casei de pariuri. Cu o cotă de 999. Aşa că cei care pun un leu pe maghiar fac profit bun, cu condiţia ca acesta să iasă preşedintele României în urma alegerilor. stop_coloana
Alegătorii pot să-şi rişte banii şi pe procentele pe care le vor strânge prezidenţiabilii în primul tur. Site-ul de pariuri îţi dă posibilitatea să rişti bani că Iohannis ia fie peste, fie sub 27,5 la sută. Sau poţi paria că Ponta ia peste sau sub 40,5 la sută. În orice caz, acestea sunt procentele la care se aşteaptă casa de pariuri. Că cei doi favoriţi vor intra în turul doi, cotele sunt mici. Puţini pariori îşi riscă banii la astfel de cote. Ponta are o cotă de doar 1,05, iar Iohannis de 1,15.
După cum o arată şi clasamentul făcut de casa de pariuri, disputa se va duce între Ponta şi Iohannis. Însă surprize pot apărea oricând, iar zbaterea pentru a câştiga electoratul începe azi, odată cu campania electorală.
