In urma controlului efectuat de catre Curtea de Conturi la Primaria Zalau pe anul 2011, au fost dispuse unele masuri pentru recuperarea prejudiciilor cauzate de cosuri de gunoi care lipsesc din inventar, capace de canal platite de doua ori sau lucrari achitate dar neexecutate. Pana in momentul de fata, Primaria a recuparat 37.000 de lei din prejudiciu. De exemplu, in urma finalizarii contractului cu o firma din Braila pentru montarea de sisteme de alarmare antiefractie la unitatile de invatamant, au fost constatate mai multe deficiente, drept pentru care a fost recuperata suma de aproape 10.000 de lei. In cazul reabilitarii fostului Club al Tineretului si transformarea acestuia in Casa Municipala de Cultura, inspectorii Curtii de Conturi au constatat ca s-au platit 10.000 de lei pentru lucrari neexecutate: baghete si balustrada de inox sau lucrari de pardoseli. Nu in ultimul rand, Curtea a descoperit ca din inventarul SC Citadin SRL lipsesc cosuri de gunoi, cel mai probabil furate, in valoare de 17.000 de lei. Primaria va achizitiona alte cosuri de gunoi „in vederea completarii celor furate”. Toate problemele desco-perite de Curtea de Conturi au fost incluse in proiectul de rectificare bugetara adoptat luni de Consiliul Local.