Secretarul general al judeţul Sălaj, Cosmin-Radu Vlaicu, a fost reales marți, în cadrul unei Adunări Generale desfășurate on-line pe platforma electronică Zoom, în funcția de preşedinte al Asociaţiei Secretarilor Județelor din România pentru un nou mandat de 4 ani (2021-2025). În perioada 2016-2020 el îndeplinise aceeași funcție de reprezentare profesională, iar în perioada 2012-2016 a fost secretar executiv al organizației.

Cu aceeași ocazie, a fost desemnat și noul  Consiliu Director al asociației, din care, alături de președinte, mai fac parte secretarii generali ai județelor Iași (vicepreședinte), Buzău (secretar executiv), Maramureș, Ialomița, Ilfov și Tulcea (membri), precum și cenzorul – secretarul general al județului Satu Mare.

Asociația Secretarilor Județelor din România este o organizație apolitică, cu caracter profesional din care fac parte în prezent 37 din cei 41 de secretari generali ai județelor din România. Scopul organizației este de a promova interesele profesionale ale acestei categorii de funcționari publici de conducere, unici la nivelul fiecărei unități administrative-teritoriale din România, și cărora le revine un rol foarte important în buna organizare și funcționare a autorităților publice locale, alese de cetățeni. Potrivit Codului administrativ al României, fiecare unitate administrativ-teritorială are un secretar general salarizat din bugetul local, funcţionar public de conducere, cu studii superioare juridice, administrative sau ştiinţe politice, ce asigură respectarea principiului legalităţii în activitatea de emitere şi adoptare a actelor administrative, stabilitatea funcţionării aparatului de specialitate al consiliului judeţean, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între compartimentele din cadrul acestora.

În vârstă de 47 de ani, Vlaicu este secretar general al judeţului Sălaj din anul 2008, când a câştigat concursul organizat în acest sens de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici din București.    

Cosmin-Radu Vlaicu şi-a început cariera în administraţie ca arhivar, în 1991, pentru ca după absolvirea Facultăţii de Drept, să devină consilier juridic și apoi șef serviciu. În 2005 a preluat şefia Serviciului Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor Sălaj, funcţie pe care a ocupat-o până în 2008. Este doctor în ştiinţe administrative, lector universitar asociat la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB Cluj-Napoca, Extensia Satu Mare și autor de carte și articole de specialitate în domeniul dreptului administrativ și a științelor administrative.