Copilul dispărut din Domnin, de negăsit! E căutat de 13 zile
Continuă căutările copilului de 11 ani, din Domnin, dat dispărut de familie încă din data de 30 august.
Până în acest moment, minorul este de negăsit, iar polițiștii nu exclud nicio ipoteză.
Începând de joi, patru specialiști ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române s-au alăturat căutărilor, oferind sprijin de specialitate polițiștilor sălăjeni.
De la momentul sesizării dispariției minorului Rostaș Mădălin Cosmin, la nivelul IPJ Sălaj a fost constitut un dispozitiv de căutare-scotocire, fiind implicați polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Ordine Publică, Biroului Arme, Biroului de Pregătire Profesională, Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Poliției Orașului Jibou și a Secției Rurale Jibou, fiind sprijiniți de jandarmi, pompieri și voluntari.
Căutările s-au extins pe aproximat 2.5 km în ambele direcții ale drumului comunal 17 C, Domnin – Bulgari, fiind verificate poduri, podețuri de trecere, fântâni și vegetația din toată zonă, fiind folosite drone, camere de termoviziune, câini de urmă de la Centrul Chinologic Sibiu, ISU Sălaj și IPJ Sălaj, precum și un elicopter.
De asemenea, au fost efectuate investigații în ceea ce priveste posibile rute de transport feroviar utilizate de minor, a fost intensificată colaborarea cu județele limitrofe și au fost ridicate imagini ale camerelor de supraveghere existente în localitate și în localitățile limitrofe.
Totodată, polițiștii au audiat mai multe persoane în vederea obținerii unor informații relevante, iar cu spirijinul specialiștilor criminaliști, au fost efectuate cercetări la fața locului.
„Căutările minorului continuă, nefiind exclusă nicio ipoteză.
Acest caz, este în continuare o prioritate pentru IPJ Sălaj, fiind implicate toate forțele disponibile din cadrul strucurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.
Persoanele care pot furniza orice informaţii despre minor, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112!”, transmite IPJ Sălaj.
