decembrie 5, 2025

Copiilor care n-au invăţat le-au rămas teoria in licee cu faimă proastă sau meseria

imagine-articol0_40906

183 de locuri mai sunt disponibile pentru absolvenţii claselor a VIII-a care nu au fost repartizaţi în prima etapă. Cei care au fost deja repartizaţi pot să-şi depună dosarele de înscriere, în perioada 17 – 25 iulie, la liceele la care au fost repartizaţi. Cei care nu au participat la prima repartizare, precum şi cei care au rămas nerepartizaţi pot să completeze fişa de opţiuni în perioada 16 – 21 iulie, urmând ca a doua etapă a repartizării computerizate să aibă loc pe 24 iulie. În perioada 24 – 25 iulie, cei repartizaţi în a doua etapă îşi vor putea depune dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi, urmând ca între 28 – 31 iulie să fie rezolvate de către comisia judeţeană de admitere situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape. În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 4 – 5 septembrie, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.
La nivelul judeţului, numărul total de locuri disponibile la liceu este 1.736, în condiţiile în care numărul total de candidaţi încrişi este de 1.560, potrivit datelor afişate pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN). Ceea ce înseamnă că din totalul de 2.147 de absolveţi de-a VIII-a, 587 nu s-au înscris încă la liceu. Dintre cei înscrişi, doar şapte au rămas nerepartizaţi în prima etapă.

Nimeni nu vrea la “Voievodul Gelu”

Din cele 183 de locuri rămase, cele mai multe se găsesc la Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu” Zalău. Din cele 112 locuri puse la bătaie în acest liceu, s-au ocupat doar 66. Mai sunt libere 13 locuri la specializarea Ştiinţele naturii (ultima medie de admitere – 4,40), 11 la Turism şi alimentaţie (ultima medie de admitere – 2,69) şi 12 la Producţie media (ultima medie de admitere – 3,88).
28 de locuri sunt disponibile la Liceul Tehnologic “G.P. de Băseşti” din Cehu Silvaniei, din care patru la specializarea Matematică-Informatică, limba română, (ultima medie – 3,43), două la Matematică-Informatică, limba maghiară, (ultima medie – 5,12), opt locuri la specializarea Electronică automatizări (ultima medie – 3,42) şi 14 la specializarea Fabricarea produselor din lemn (ultima medie – 4,43).
De asemenea, elevii mai pot opta pentru Liceul Tehnologic Nr. 1 Sărmăşag (17 locuri), Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” Zalău (16 locuri), Liceul Tehnologic “Ioachim Pop” din Ileanda (11 locuri), Liceul Tehnologic “Ioan Ossian” din Şimleu Silvaniei (11 locuri), Liceul Tehnologic Nr. 1 Gîlgău (opt locuri), Liceul Tehnologic “Octavian Goga” din Jibou (şapte locuri), Liceul Tehnologic “Cserey-Goga” Crasna (şase locuri), Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Hida (patru locuri) şi Liceul Reformat “Wesselenyi” Zalău (trei locuri).
Locurile rămase sunt la licee unde s-a intrat, după cum se vede, şi cu medii puţin mai mari de nota 2. Acest lucru se reflectă şi în rata de promovare de la Bacalaureat. La Liceul Tehnologic Nr. 1 Gîlgău, de exemplu, anul acesta rata de promovare a fost zero. La Sărmăşag, din 29 absolvenţi, doar opt au promovat examenul, iar la Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” din Hida, din 50 de elevi care au terminat clasa a XII-a,stop_coloana 22 s-au prezentat la examene şi doar nouă au reuşit să obţină media 6, necesară pentru a promova.
La Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu” au luat bacalaureatul 31 de absolvenţi de-a XII-a din totalul de 143 care s-au prezentat la examen.

Şcolile profesionale, şansa celor cu medii mici

Absolvenţii claselor a VIII-a pot să opteze şi pentru şcoala profesională, pentru şansa de a obţine o calificare în domeniul ales, care-l va ajuta pe piaţa muncii. Pe lângă acest avantaj, cei care optează pentru şcoala profesională beneficiază timp de trei ani de o bursă acordată de Guvernul României în valoare de 200 de lei pe lună. Mai mult, după încheierea şcolii profesionale, poate să urmeze cursurile liceeale la zi.
545 de locuri sunt disponibile în Sălaj pentru învăţământul profesional. Prima etapă de înscriere a avut loc între 26 – 27 mai. 452 de elevi au optat pentru învăţământul profesional, însă cei care au optat pentru şcoala profesională în mai au avut ocazia să-şi ridice fişele în cazul în care au dorit să renunţe şi să opteze pentru un liceu.
În intervalul 27 – 28 iulie va avea loc a doua etapă de înscriere în învăţământul profesional, pentru eventualele locuri rămase libere, iar în zilele de 1 – 2 septembrie li se va oferi posibilitatea de a se înscrie şi celor care au promovat examenele de corigenţă.

Cele mai căutate meserii

Zece meserii sunt propuse pentru elevi de şcolile sălăjene: comerciant-vânzător, bucătar, ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie, instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze, tâmplar universal, mecanic auto, lăcătuş mecanic prestări servicii, zidar-pietrar-tencuitor, tricoter-confecţioner şi confecţioner produse textile. La prima etapă de înscriere, cele mai multe cereri s-au înregistrat pentru mecanic auto (139), pentru lăcătuş mecanic prestări servicii (48), pentru instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (47) şi pentru ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie (43).
Liceele care organizează învăţământ profesional în Sălaj sunt: Liceul Tehnologic “Voievodul Gelu” Zalău, Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” Zalău, Colegiul Tehnic “Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei, Liceul Tehnologic “Ioan Ossian” Şimleu Silvaniei, Liceul Tehnologic “Octavian Goga” Jibou, Liceul Tehnologic “Gheorghe Pop de Băseşti” Cehu Silvaniei, Liceul Tehnologic “Ioachim Pop” Ileanda, Liceul Tehnologic “Cserey-Goga” Crasna, Liceul Tehnologic Nr. 1 Sărmăşag, Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Hida, Liceul Tehnologic Nr. 1 Nuşfalău, Liceul Tehnologic Nr. 1 Surduc, Liceul Tehnologic Nr. 1 Sîg şi Centrul Special de Educaţie Inclusivă Şimleu Silvaniei.