iulie 12, 2025

Copiii, aşteptaţi în „Vacanţă la Muzeu”, pentru o vară activă, distractivă şi plină de descoperiri

cover vacanta 2

Copiii cu vârste între 7 şi 12 ani sunt aşteptaţi, în cursul lunii iulie, să petreacă o vară activă, distractivă şi plină de descoperiri, la o nouă ediţie a a programului educativ „Vacanţă la Muzeu”, organizat de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.  

Timp de cinci săptămâni, în perioada 30 iunie – 1 august 2025, în cadrul unor serii tematice săptămânale, copiii vor învăţa jucându-se, vor explora natura, vor modela lut, vor face paşi prin istorie şi vor crea cu propriile mâini obiecte inspirate din patrimoniul muzeului sau din lumea înconjurătoare.

Prima serie a programului va avea loc în perioada 30 iunie – 4 iulie, sub genericul „Zumzet urban”, pentru copii cu vârsta între 7 şi 12 ani.

Prin jocuri şi activităţi practice desfăşurate atât în muzeu, cât şi în parc, copiii vor descoperi lumea fascinantă a insectelor care trăiesc chiar lângă noi, în mediul urban.

A doua serie, „Vara pe uliţă”, va fi în perioada 7 – 11 iulie, pentru copii cu vârsta între 7 şi 12 ani. Folosind fire colorate şi mărgele, copiii vor da viaţă unor creaţii inspirate din lumea satului de altădată, redescoperind meşteşuguri, poveşti şi tradiţii într-un atelier plin de culoare.

Seria a treia, „Artefactul şi povestea lui… cei dintâi meşteri”, este programată în perioada 14 – 18 iulie, pentru copii cu vârsta între 7 şi 12 ani. Participanţii vor explora colecţiile muzeului şi vor învăţa cum se realizau odinioară vasele ceramice. Cu ajutorul lutului, vor crea propriile obiecte şi vor învăţa tehnici străvechi de modelare şi decorare.

A patra serie, „Pe firul axei timpului”, va avea loc între 21 – 25 iulie, pentru copii cu vârsta între 9 şi 12 ani. Ea va oferi o aventură captivantă prin Paleolitic, Neolitic, Epoca Dacilor şi a Romanilor. Copiii vor deveni meşteşugari, războinici sau arheologi şi vor învăţa despre trecut prin jocuri de rol, ateliere creative şi poveşti.

Ultima serie, „Exploratori în laboratorul trecutului”, va fi organizată în perioada 28 iulie – 1 august, pentru copii cu vârsta între 9 şi 12 ani. Va fi o incursiune în lumea ştiinţei aplicate în arheologie. Micii exploratori vor experimenta, vor învăţa prin joc şi vor deveni detectivi ai trecutului în ateliere pline de interactivitate.

Înscrierile pentru „Vacanţă la Muzeu 2025” încep miercuri, 18 iunie 2025, la ora 08,00 şi se desfăşoară până în 27 iunie, în intervalul orar 8,00–16,00, doar telefonic, la numărul: 0260.612.223.

Locurile sunt limitate, iar înscrierea se face în ordinea apelurilor, în limita locurilor disponibile.

Activităţile se desfăşoară de luni până vineri, programul fiind adaptat vârstei copiilor şi include ateliere creative, jocuri educative şi experienţe în aer liber. Participarea presupune respectarea regulamentului programului.

“Vă aşteptăm să petreceţi o vară altfel – între joacă, învăţare şi aventură! Vacanţă la Muzeu 2025 este modul perfect prin care copiii pot descoperi lumea cu ochi curioşi şi mâini creative, alături de prieteni noi şi educatori pasionaţi”, transmit reprezentanţii muzeului.