Lasand masina la un mecanic, in Dumbrava Nord, m-am urcat in autobuzul 22 cu intentia de a veni spre centru. Desi nu suntem prea multi calatori, in autobuzul obosit miroase greu a aer dospit in praf si sudoare veche. „Tatal nostru care esti in ceruri”… un glas de copil sparge monotonia huruiuta a motorului pus in miscare. De unde sunt nu-i vad chipul, ci doar piciorusele mici, incaltate cu papuci ieftini din plastic. Rugacuinea peticita cu cuvinte amestecate continua, desi nimeni nu pare ca o aude. Se incheie abrupt, asa cum a inceput, pe urma o manuta mica si murdara, stransa caus, se plimba printre scaune. Nu-i nici o sarbatoare religioasa care sa mai deschida inimile si portofelele calatorilor. Autobuzul opreste in statia de la Perla si pustiul tasneste pe usile deschise si se napusteste in alt autobuz care era in spate. „Tatal nostru care esti in ceruri…” imi rasuna in amintire si gandul imi zboara la referendumul pentru modificarea Constitutiei dorit cu ardoare de sustinatorii familiei traditionale. Si ma intreb amar, din ce „familie traditionala” vine copilul trimis la cersit cu rugaciunea invatata prost. Fireste, e bine sa avem o familie bine definita, din barbat si femeie, dar oare nu mai degraba am avea o familie riguros constituita din parinti iubitori si responsabili care sa nu-si trimita copiii la cersit? Si intreb coalitia de la putere si propovaduitorii familiei traditionale daca n-ar putea circula, de pila, cu autobuzele ca sa afle din ce familii provin copiii care-l urca pe „Tatal nostru” in autobuz. Nu de alta, dar Tatal nostru are si alte treburi mai importante decat sa-l poarte copiii prin autobuz. Si copilul ar avea treburi mai importante decat sa-l poarte pe „Tatal nostru” prin autobuz. Ar trebui sa mearga de azi la scoala. Au parintii posibilitatea si dorinta de a-l trimite? Avem noi, ca societate, o scoala in care sa-l primim si sa-l invatam ca viata nu-i o rugaciune spusa in autobuz?

Post Views: 77