Trei copii din Zalău, antrenați de Ciprian Verdeș la Aquarel, participă în acest weekend, la Baia Mare, la prima lor competiție internațională de natație.
Andreea Lupoian, Iris Cuceu și Răzvan Lung sunt cei trei copii care au decis, alături de antrenorul lor, să se înscrie la Cupa ,,Ferro- Flykick’’, competiție aflată la cea de-a XII-a ediție și care se desfășoară la Bazinul Olimpic ”Gheorghe Demeca”, în perioada 7-9 octombrie.
Organizatorii competiției de natație sunt FLYKICK Team Baia Mare, în colaborare cu Complexul Sportiv
Național “Lascăr Pană” și au reușit să adune în capitala Maramureșului 350 de sportivi din țară și din Ucraina. Cei trei copii care reprezintă Zalăul vor avea competitori din Ploiești, Suceava, Gura Humorului, Fălticeni, Oradea, Timișoara, Reșița, Satu Mare, Cluj-Napoca, Zalău, Baia Mare, dar și sportivi legimitați la două cluburi din Ucraina.
Fond de premiere al competiției este de 10.000 Euro și se vor acorda premii în bani și/sau tichete valorice.
Programul competiției este distribuit în patru Reuniuni. Vineri, începând cu ora 16.30, vor avea loc probele de 400m Liber Băieți, 400m Liber Fete, 50m Bras Băieți, 50m Bras Fete, 50m Liber Băieți, 50m Liber Fete
Reuniunea II este programată sâmbătă, 8 octombrie 2022, de la ora 9.00: 100 m Fluture Fete,100m Fluture Băieți, 100m Bras Fete,100m Bras Băieți, 200m Spate Fete, 200m Spate Băieți, 800m Liber Fete – prima serie. A treia Reuniune a competiției va avea loc în aceeași zi de sâmbătă, de la ora 16.30: 100m Liber Băieți, 100m Liber Fete, 50m Fluture Băieți, 50m Fluture Fete, 50m Spate Băieți, 50m Spate Fete, 200m Mixt Băieți, 200m Mixt Fete, 1500m liber Băieți – prima serie.
A patra Reuniune este programată duminică, 9 Octombrie, de la ora 9.00: 200m Fluture Fete, 200m Fluture Băieți, 200m Bras Fete, 200m Bras Băieți, 100m Spate Fete, 100m Spate Băieți, 200m Liber Fete și 200m Liber Băieți.
La Zalău, bazinul Aquarel e locul în care se pot naște campioni ai natației românești
Până în acest an, copiii și tinerii din Zalău și din județ nu au avut locul propice practicării înotului. Odată cu deschiderea Aquarel, bazinul semiolimpic este locul perfect pentru cursuri de înot și bază de antrenament pentru competiții de natație. Aici, cu sprijinul antrenorilor dedicați trup și suflet pentru micii și tinerii înotători, se pot naște noi stele ale natației românești.
Iată că, în doar câteva luni de la deschiderea centrului de sănătate Aquarel Zalău, primii copii care urmează cursuri de înot aici și-au făcut curaj și s-au înscris în competiția de la Baia Mare.
Sălajul și Zalăul nu au avut niciodată gând de performanță în acest sport benefic pentru sănătate și recomandat de medici pentru recuperare în diverse probleme ortopedice, chiar și neurologice, încă de la cele mai fragede vârste. Înotul sau gimnastica în apă este recomandată și femeilor însărcinate și acum se pot practica la Aquarel. La fel, baby-swim, este activitatea prin care bebelușilor li se insuflă curajul și plăcerea de a se juca în apă, având alături specialiști care să-i inițieze în frumosul și sănătosul înot.
Centrul de sănătate și sport – Aquarel a fost construit după ani de muncă bazată pe experiență în afaceri și viziune pentru nevoile societății. Încă din prima zi de la deschiderea Aquarel, zeci de copii au găsit aici condițiile ideale pentru a învăța să înoate. Și adulții iubitori de înot, cunoscând și efectele benefice ale înotului, au ales Aquarel. Managementul primului centru de sănătate din județ s-a preocupat ca cei mai buni specialiști să ofere servicii integrate clienților centrului, dincolo de oferirea celor mai bune condiții de recuperare, întreținere, relaxare.
La Aquarel găsim o gamă complexă de servicii – medicale, sportive, de recuperare ambulatorie, kinetoterapie, spa, piscină și spații de cazare, bistro și restaurant. Este o clădire care folosește sisteme inteligente, este adaptată și nevoilor persoanelor cu dizabilități și oferă inclusiv spații mamă-copil.
Bazinul semiolimpic, cu adâncime de 1,40 metri, este locul ideal antrenamentelor pentru eprformanță sau pur și simplu pentru plăcere și relaxare. Tot aici este și o piscină pentru copii cu adâncimea de 40 cm și un jacuzzi cu o capacitate de 10 persoane. Toate piscinele sunt dotate cu sisteme de filtrare și tratare a apei de înaltă performanță. Mai multe detalii găsiți AICI.
Contează și specialiștii pe care Aquarel are plăcuta șansă de a-i pune la dispoziția celor care aleg sănătatea corpului și a minții:
Anamaria Vitan – antrenor de înot certificat, cu peste 40 de ani de experiență didactică, desfășoară cursuri pentru înot copii categoria începători sau avansați, bebeluși – Baby Swim, antepreșcolari și preșcolari mici – Water Play, sau inițiere înot adulți;
Ciprian Verdeș – fost sportiv de performanță și absolvent al Facultății de Educație fizică și sport, cunoscând rigorile unui antrenament sportiv intensiv dar și beneficiile pe care le poate aduce înotul în ce privește dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor, cu o vastă experiență în activitate, desfășoară cursuri de înot pentru toate categoriile de vârstă și toate nivelele: începători, intermediari, avansați;
Carmen Elena Gergely – absolventă a Facultății de Educație fizică și Sport, cu experiență notabilă în organizarea de activități acvatice, desfășoară cursuri de înot pentru bebeluși – Baby Swim, activități sportive de grup în apă Aqua Gym, antrenament intensiv individualizat in apa cu efect de remodelare corporală – Aqua Fit, exerciții de întreținere în apă pentru viitoare mămici – Aqua Mama Training;
Nicole Pop – absolventă a secției de Kinetoterapie în cadrul FEFS – UBB, masterandă, desfășoară ședințe de hidrokinetoterapie – programe de recuperare medicală în apă personalizate atât pentru adulți cât și pentru copii, actualmente se specializează pe Baby Swim.