Controlul produselor depozitate trebuie făcut săptămanal atat la produsele depozitate sub formă de boabe in vrac sau saci cat şi a tuberculilor de cartofi şi a butaşilor de sfeclă. Prima măsură care se impune este lopătarea energică a boabelor, lucrare prin care se realizează răcirea acestora pentru o perioadă lungă de timp (cateva luni). Dacă se constată prezenţa gargăriţelor a moliilor sau a altor dăunători nu aşteptaţi extinderea atacului şi procedaţi imediat la inlăturarea lor, folosind substanţe potrivite. Nu treceţi cu vederea roză-toarele, care pe langă faptul că au un consum mare de produse, influenţează in rău calitatea acestora prin excrementele şi părul lăsat pe produse. Porumbul recoltat in boabe, cu conţinut ridicat de umiditate – situaţie frecventă in acest an – poate fi păstrat pană la şase luni, fără a se deprecia prin oprirea dezvoltării micro- organismelor şi prevenirea incălzirii boabelor. Păstra-rea se poate obţine prin tratarea cu acid propionic. Preparatele nu sunt toxice. Utilizarea acidului propionic a dat bune rezultate şi la soia. Atenţie trebuie acordată depozitelor in care păstrăm cartofii. Dacă sunt la lumină inverzesc, devin amari şi toxici pentru om şi animale. Temperatura bună de păstrare este de 3-5 grade Celsius, iar umiditatea relativă a aerului, pentru a preveni zbarcirea, trebuie să fie cuprinsă intre 85-93 la sută.