Pentru a se asigura că sălăjenii nu vor avea pe masa de Paşti produse expirate sau cu alte deficienţe care să le pună in pericol sănătatea, autorităţile cu competenţă de control in domeniul alimentar se vor afla pe teren. Echipele de control sunt formate din repre-zentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ai Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC). Controalele se derulează in perioada 11 – 22 aprilie. Inspectorii vor verifica respectarea cadrului legal privind siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorului in unităţile care produc, depozitează sau comercializează produse de origine animală şi non-animală, avand in vedere că in această perioadă populaţia este obişnuită să consume produse alimentare in cantităţi mai mari decat in mod obişnuit.
Controale de Paşte in magazine
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...