Revoluția Română de la 1848 a fost parte a revoluției europene din același an și expresie a procesului de afirmare a națiunii române și a conștiinței naționale. Un factor deosebit de important l-a constituit Revoluția Franceză din februarie 1848, care a avut repercusiuni asupra întregii Europe. Deoarece Franța era un stat național unitar, revoluția de aici a avut un predominant caracter social, pe când în celelalte țări a luat diferite forme, după necesitățile locale. Astfel că, principiul libertăților cetățenești cerute de revoluționarii francezi a evoluat și s-a transformat în libertăți naționale pentru popoarele supuse, iar peste revendicările sociale s-a suprapus ideea de unitate națională. Revoluția Română de la 1848 s-a desfășurat în condițiile în care părți din teritoriul național se aflau în stăpânirea imperiilor vecine (Transilvania, Bucovina), în timp ce Moldova și Muntenia erau constrânse să accepte protectoratul Rusiei țariste și suzeranitatea Imperiului Otoman.
În Transilvania, mișcarea românească a avut un caracter preponderent național. Burghezia maghiară revoluționară, care a pus pe picioare o armată bine organizată, a căutat să-și impună controlul asupra întregului Ardeal. În acest context, au fost reprimate toate mișcările de împotrivire ale românilor, sașilor și ungurilor rămași fideli Casei de Habsburg. La 29 mai 1848, Dieta de la Cluj a proclamat unirea Transilvaniei cu Ungaria, fapt care a nemulțumit deopotrivă părți importante ale românilor transilvăneni, ale sașilor și maghiarilor. Liderii românilor din Transilvania nu au împărtășit ideea creării unui stat național maghiar de acest tip, unde românii ardeleni, majoritari în Ardeal, ar fi urmat să rămână mai departe fără drepturi politice egale cu ale maghiarilor, minoritari în Transilvania, și au convocat o adunare proprie în care să discute problemele care îi preocupau. Adunarea românilor transilvăneni a avut loc la Blaj pe 15 mai 1848, fiind cunoscută istoriografic ca Adunarea de la Blaj. Se formează în Munții Apuseni o armată de voluntari români condusă de avocatul Avram Iancu. Aceștia reușesc două victorii importante împotriva armatelor revoluționare maghiare, la Abrud și Mărișel. După câteva evenimente tulburi, în lupta de la |iria, lângă Arad, armatele revoluționare ungurești au fost cu totul zdrobite de ruși, iar Ungaria și Transilvania vor fi predate de ruși austriecilor, potrivit prevederilor Sfintei Alianțe. stop_coloana

Zalăul la 1848

Revoluția de la 1848 a fost resimțită și la Zalău. La 17 mai 1848, adunarea generală a orășenilor a hotărât unirea orașului liber Zalău cu Ungaria. Se organizează Garda Națională, iar Primăria Zalău a hotărât să acorde fiecărui locuitor care se înrolează în armata ungară solda de 12 florini pe lună. Pe 21 mai 1848, 13 persoane din Hodod, țărani unguri, au fost aduși la închisoarea din Zalău sub paza cavaleriei. Orașul era păzit de batalionul 31 Hovenzi, iar în satele din jur erau concentrate două companii din Garda Națională. Hovenzii din Zalău au fost cazați în locul unde astăzi se află |coala Gimnazială Simion Bărnuțiu și au provocat mari distrugeri în oraș. Pe 27 mai 1848, la Zalău sosește dinspre Transilvania o unitate de infanterie care a fost trimisă apoi spre Cehu Silvaniei. Pe 29 mai au început la Cluj lucrările Dietei Transilvania, iar Zalăul devenea parte a Ungariei. Pe 31 mai 1848, Szemere Bertalan, ministru de Interne al Ungariei, anunță că la Zalău sosește batalionul 3 din regimentul Turski. În decembrie 1848, orașul a fost amenințat de trupele colonelului Urban, iar în 1849 orașul a fost ocupat de trupele austriece, unirea cu Ungaria a fost anulată, iar în oraș poposesc trupele regale de Husari de Hanovra și trei companii ale regimentului Turski în care erau înrolați numeroși români viteji care au luptat pentru drepturi egale cu ungurii. Tot în 1849, Zalăul a fost încadrat în circumscripția militară Dej, apoi în cea a |imleului Silvaniei. Apoi, Transilvania a fost împărțită în șase districte miltiare, iar Zalăul a fost centru de district. Abia în anul 1918 Zalăul devine oraș liber, românesc. Pe 12 noiembrie 1918, la Zalău se formează Consiliul Național Român, iar pe 15 noiembrie 1918 se formează Garda Națională Română care luptă pentru unirea cu România, conform lucrării ”Zalău – un oraș la frontiera de nord-vest a Transilvaniei”, a istoricilor Nicolae Gudea și Valer Părău.

Post Views: 70