Numarul fraudelor ar putea creste din iulie
Specialisti in asigurari si brokeraj din judet s-au reunit ieri, la Zalau, in cadrul “Zilei Asigurarilor”, pentru a dezbate, impreuna cu reprezentanti ai Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, problemele pe care le intampina. Evenimentul a fost organizat de grupul de presa, relatii publice si evenimente, Media XPrimm, specializat in piata asigurarilor si in industria de pensii private.
Unul dintre subiectele care a starnit cele mai aprinse discutii il reprezinta constatul amiabil, care va intra in vigoare de la 1 iulie 2009. Daca o parte dintre asiguratori sunt optimisti in ceea ce priveste aceasta noua prevedere, altii au indoieli. “Ne asteptam ca un numar redus de persoane sa apeleze direct la asigurator. Exista riscul ca prin constatul amiabil sa se incurajeze, de fapt, fraudele”, a spus Eugen Balc, directorul Astra-Uniqua Sucursala Zalau. “Este in avantajul soferilor”, al caror timp de solutionare a problemei va fi scurtat. In cel mult un an, tot soferul roman va sti ca poate merge numai la asigurator daca se intelege cu celalalt implicat in accident. Atata timp cat in Europa se foloseste cu succes aceasta practica, de ce nu ne-am descurca si noi? Fraudele se intampla cu sau fara politie”, a replicat Ananie Bot, directorul Allianz-Tiriac Sucursala Salaj.
Interesant este ca, pana acum, IPJ Salaj nu a primit nici o dispozitie cu privire la constatul amiabil. Totusi, Vasile Sabau, seful Politiei Rutiere Salaj este optimist: “Cred ca pana la sfarsitul acestei luni vom primi dispozitiile necesare. Iar apoi, vom organiza o intalnire cu asiguratorii salajeni”. Optimist doar din acest punct de vedere, pentru ca, adauga Sabau, “fraudele vor fi mult mai mari de luna viitoare”. Comisarul sef este de parere ca, incepand cu 1 iulie, persoanele implicate in accidentele rutiere fara victime vor prefera sa apeleze doar la asigurator, pentru a evita sanctiunile date de politie: “Daca nu vin la noi, scapa de alcool-test, de puncte si de amenda. De banii pe care ar trebui sa-i plateasca pentru amenda, isi repara masina”.
Viorel Vicas, seful Biroului siguranta circulatiei pentru mediul urban, spune ca pe asiguratori ii asteapta o munca grea, in conditiile in care in fiecare zi au loc, in medie, 20-30 de tamponari.
La mica intelegere
De la 1 iulie, accidentele rutiere in urma carora au rezultat numai pagube materiale si in care au fost implicate cel mult doua vehicule, vor putea fi solutionate, pe cale amiabila, doar la asigurator, fara ca documentele constatatoare sa fie intocmite de catre politie.