Constatările amiabile, în cazul unui accident rutier soldat doar cu pagube materiale, se pot încheia acum direct de pe telefonul mobil, cu ajutorul unei aplicații. Aceasta este conectată la toți asiguratorii RCA, se numește “Amiabilă” și poate fi descărcată atât pe Android, cât și pe IOS.
Șoferii completează constatarea amiabilă în format electronic, după instalarea aplicației, apoi o trimit firmelor de asigurare.
Primul pas este descărcarea aplicației, în mod gratuit, din Google Play Store sau App Store direct pe telefonul mobil, apoi trebuie creat cntul de utilizator. Constatările au rubrică separată, unde poate fi urmărit istoricul propriu sau de unde se poate crea oricând o nouă constatare amiabilă cu butonul “Adaugă Constatare”. Trebuie completate datele personale, aplicația având integrat un sistem de recunoaștere a textelor din documente scanate (OCR). În pasul următor, se vor completa datele referitoare la momentul accidentului. “Amiabila” dispune de localizare exactă prin GPS și autocompletarea adresei unde s-a petrecut accidentul, în cazul în care nu știți adresa. Pentru a descrie cât mai obiectiv accidentul, există posibilitatea de a selecta direcția impactului, cât și avariile suferite de vehicul. Imprejurările selectate influențează individual construcția schițelor și oferă participanților la accident ocazia de a își exprima punctul de vedere. Rezultatele și fotografiile de la locul accidentului contribuie la stabilirea vinovăției. Conducătorul vehiculului B trebuie sa parcurgă același proces pe care l-a parcurs și vehiculul A, pe același telefon, pentru a contribui la desenarea schiței impreună. Astfel aplicația poate completa documentul din aceeași perspectivă, la final fiind posibilă trimiterea documentelor comune către asiguratorii ambelor părți implicate. În funcție de circumstanțele selectate de ambii conducători, aplicația selectează 3 dintre cele mai probabile circumstanțe în care accidentul ar fi putut să se întâmple. Ultimul pas este de a semna și a trimite documentele asiguratorilor. După ce părțile implicate sunt de acord cu circumstanțele create în urma procesului de înregistrare, este nevoie de semnătura ambelor părți implicate. Există opțiunea de a trimite documentele asiguratorilor RCA ai celor două părți.