În vara anului 2015, pentru prima dată în istoria clubului, FC Zalău a fost preluată de un antrenor din afara judeţului, este vorba de clujeanul Constantin Olariu.
La acea vreme, Olariu a semnat un contract pe 2 ani cu gruparea de sub Meseş şi încă din primele zile şi-a propus lucruri măreţe la FC Zalău. Din păcate, tehnicianul a fost nevoit să lucreze şi în condiţii grele, iar în sezonul trecut clubul a avut mari probleme financiare, astfel că echipa sa clasat doar pe penultimul loc, asta după ce antrenorul a beneficiat de un lot extrem de subţire.
Lucrurile au stat mult mai bine în campionatul 2016 – 2017, chiar dacă în retur, conducerea a anunţat un obiectiv de promovare, care însă a fost ratat după primele etape.
Până la urmă, cu Constantin Olariu antrenor, FC Zalău a terminat campionatul pe locul 6, însă tehnicianul îşi dorea mai multe realizări la gruparea de sub Meseş.
Meciul cu ASA II Tg. Mureş a fost şi ultimul pentru antrenorul clujean la FC Zalău, mai ales că înţelegerea sa cu echipa zălăuană s-a terminat în această vară.
”A fost ultimul meu meci la FC Zalău. Din ce am văzut şi în presă, la echipă vin alţi oameni, alţi investitori, care cu siguranţă vor veni cu staff-ul propriu. Oricum, contractul meu s-a încheiat acum în vară. Am petrecut doi ani la această echipă, iar când am venit la Zalău mi s-au propus multe lucruri şi s-au întâmplat foarte puţine”, a declarat Constantin Olariu.