Utilizat de antrenorul Stoyan Stoev în partida cu VCM LPS Piatra Neamţ, tânărul coordonator a avut o prestaţie încurajatoare, pentru ca la final să dea şi prima declaraţie în tricoul vicecampioanei, în faţa camerelor de filmat
La fel ca şi în sezonul trecut, vicecampioana României s-a bazat în acest campionat pe coordonatorul Marin Lescov. În jocul VCM Piatra Neamţ, în care elevii lui Stoyan Stoev s-au impus fără emoţii, sub fileu şi-a făcut prezenţa şi Constantin Filip (n. 23 Octombrie 1997).
Transferat în vara anului trecut de la Steaua Bucureşti, talentatul ridicător a jucat puţin, însă progresează de la lună la lună, iar conducerea celor de la CS Volei Municipal speră ca internaţionalul Under 19 va fi în viitorul apropiat o variantă bună pentru postul de coordonator.
Acest lucru s-a văzut şi în partida de sâmbătă, când a lăsat emoţiile pe bancă şi a evoluat cu aplomb. Constantin Filip stop_coloana a avut câteva emoţii şi după terminarea meciului, deoarece puştiul în vârstă de 18 ani a dat şi prima declaraţie în tricoul vicecampioianei, în faţa camerelor de filmat!
“A fost un joc foarte bun. Ne-am mişcat chiar foarte bine, având în vedere că am intrat puţin mai crispaţi de pe margine. Eu cred că am făcut o treabă bună. Meciul cu Arcada Galaţi va fi o semifinală disputată şi sper că ne vom descurca cu brio. Indiferent de adversar, noi trebuie să batem pentru a câştiga campionatul. Este o motivaţie în plus pentru noi şi ne va ajuta să ne concentrăm mai bine în partidele viitoare”, a spus internaţionalul de juniori.