Consiliul Județean Sălaj investește și în acest an în fotbalul local
Consiliul Județean Sălaj își propune să sprijine și în noul sezon competitional asociațiile și cluburile sportive afialiate la Asociația Județeană de Fotbal Sălaj. Vineri, 25 iulie, în cadrul ședinței ordinare, va fi dezbătut și „Proiectului de hotărâre privind repartizarea sumelor pentru finanțarea programelor sportive desfășurate de asociațiile județene pe ramură sportive în anul competitional 2025 – 2026”. Prin acest proiect, instituția condusă de președintele Dinu Iancu-Sălăjanu își propune să aloce suma de 200.000 de lei Asociației Județene de Fotbal Sălaj, bani din care se vor achiziționa, la fel ca în anii anteriori, echipamente și materiale sportive.
În 2024, peste 2.000 de sportivi legitimați – copii, juniori și seniori, 55 de arbitri și 20 de observatori au primit echipamente sportive, iar pe lângă echipamente sportive, cluburile au primit și mingi, plase pentru porți, steaguri de colț și truse medicale în cadrul proiectului „Dezvoltarea activității fotbalistice în județul Sălaj”.
