Consiliul Judeţean Sălaj caută ingineri. Instituția scoate la concurs două posturi de consilier, clasa I, la Compartimentul investiții și lucrări publice din cadrul Direcției investiții și programe publice. Pentru ambele posturi sunt necesare studii superioare în domeniul ştiinţelor inginereşti.
În data de 2 august, la ora 10, e programată proba scrisă pentru funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional superior. Se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor inginereşti, specializarea căi ferate, drumuri şi poduri sau construcţii civile, industriale şi agricole. Candidații trebuie să aibă cel puțin 7 ani vechime în muncă în domeniu. Interviul va fi programat în maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
În 3 august, Consiliul Judeţean Sălaj organizează concurs pentru funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional principal. Sunt necesare, de asemenea, studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor inginereşti, specializarea căi ferate, drumuri şi poduri sau construcţii civile, industriale şi agricole, precum și minim 5 ani vechime în domeniu.
Selecţia dosarelor de concurs e programată în data de 20 iulie, iar dosarele de înscriere se pot depune în perioada 28 iunie – 19 iulie, la sediul instituției sau prin e-mail, la adresa resurseumanecjsj@gmail.com.
Dosarul trebuie să cuprindă formularul de înscriere, pus la dispoziţia candidaţilor de secretarul comisiei, curriculum vitae, modelul comun european; copia actului de identitate; copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări; copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei; copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului; cazierul judiciar; declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Bibliografia, tematica pentru concurs şi principalele atribuţii prevăzute în fişa postului se găsesc pe site-ul Consiliului Județean Sălaj (cjsj.ro), secțiunea Cariera. Relaţii suplimentare privind organizarea şi desfăşurarea concursului se pot obţine și de la secretarul Comisiei de concurs, telefon 0260-614120 int.122.
Președintele Consiliului Județean, Dinu Iancu Sălăjanu, a vorbit, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o luna aceasta, despre deficitul de specialiști cu care se confruntă instituția pe partea de construții.
„Sunt și nemulțumiri în ceea ce privește partea de constructori, ingineri constructori, atât pe drumuri cât și pe construcții civile. S-au pensionat foarte mulți oameni din Consiliul Județean care deserveau acest aparat tehnic și, din păcate, avem tot mai puțini oameni care își doresc să vină în Consiliul Județean pe aceste posturi. Am scos din nou la concurs un post. Este a treia oară, ceea ce ne arată faptul că nu prea sunt doritori. De ce? Se vorbește foarte mult că în sistemul public există salarii foarte mari. Lucrurile nu stau chiar așa. Salariile nu sunt foarte mari. Pe un post pe acest segment de construcții, un debutant are 2.400-2.500 lei salariu. Un om care are studii superioare și o specializare atât de căutată nu putem să spunem că este retribuit conform pregătirii sale cu 2.400 lei. Pe piața liberă, o firmă privată oferă salarii mult mai mari”, spunea Dinu Iancu Sălăjanu.
Își întregește cântărețul formația! Prea putini soliști vocali și instrumentiști! Oricum are balta peste!