Doi consilieri locali din Primăria Zalău și-ar putea pierde mandatul după ce au trecut de la Partidul Național Liberal la Partidul Liberal Reformator. Este vorba despre consilierii locali Raul Dragoș și Rodica Mureșan. PNL Sălaj, prin președintele Radu Căpîlnașiu, a transmis spre înștiințarea Consiliului Local, în ședința extraordinară de ieri, o adresă prin care se precizează că cei doi consilieri locali, Raul Dragoș și Rodica Mureșan, nu mai fac parte din PNL și, ca urmare, își pierd calitatea de consilieri locali. Secretarul municipiului, Stelian Potroviță, a precizat că doar a dat curs citirii adresei PNL și urmează să fie analizată, conform legii administrației publice.
Paul Maghiu, secretarul coordonator al PNL Sălaj, ne-a spus că Articolul 16, alineatul c, din statutul PNL precizează că membrii PNL își pierd calitatea de membrii de partid dacă trec la un alt partid politic sau la o altă doctrină politică. Și-au pierdut calitatea de membri, și-au pierdut și calitatea de ales local pe lista formațiunii politice, respectiv a USL. Maghiu a mai precizat că Mureșan și Dragoș nu intră sub protecția Ordonanței 55/2014, care dă li-ber migrației politice a aleșilor locali, ci are legătură cu faptul că la momentul în care cei doi s-au înscris în PLR, acest partid nu exista, conform unei sentințe judecătorești. “Este o decizie politică. De aici încolo este treaba secretariatului primăriei să decidă ce se va întâmpla”, a punctat Maghiu.
Cel mai probabil, secretariatul primăriei va analiza adresa PNL și va supune votului într-o ședință de Consiliul Local stop_coloana hotărârea prin care cei doi își pierd calitatea de membru. Desigur, cei doi pot contesta decizia și se va putea tărăgăna hotărârea, la fel cum se întâmplă cu hotărârile adoptate de Consiliul Local Zalău legat de înlocuirea viceprimarului Daniela Coța (PSD) cu Claudiu Bîrsan (ACL), care au fost suspendate până la finalizarea contestației în instanță. Următorii candidați pe listele USL la alegerile locale, care i-ar putea înlocui pe Mureșan și Dragoș, au fost un membru de la PC și unul de la PNL.
Același destin se prefigurează și pentru consilierul județean Alexandru Dimitriu, care a trecut recent la PLR.
Consilierul Rodica Mureșan a fost surprinsă de adresa trimisă de PNL și a întrebat care sunt motivele. Secretarul Ste-lian Potroviță i-a răspuns tăios că motivul este “articolul 16 din statutul PNL” și nu e treaba primăriei să cunoască la ce se referă. După ședință, Rodica Mureșan a schimbat câteva vorbe “fierbinți” cu Radu Căpîlnașiu, atrăgându-i atenția că nu trebuia să facă acest gest public. Probabil la fel de dureros a fost și pentru președintele PNL Sălaj când a aflat că are trei persoane pe care le-a susținut pe locuri eligibile în campanie, pentru a le duce la putere, ca apoi să-l trădeze în plină campanie electorală pentru prezidențiale.