Organizaţia Judeţeană de Femei a Partidului Naţional Liberal – Filiala Sălaj regretă deturnarea scopului nobil, caritabil, declarat de organizatorii evenimentului, Organizaţia de Femei PDL Sălaj şi consilierul primului ministru, Andreea Vass, pentru sprijinirea copiii cu sindrom Down. Ne exprimăm dezamăgirea faţă de modul in care au inţeles organizatorii să se folosească de copii cu dizabilităţi, pentru a demara campania electorală, care in viziunea lor inseamnă atac inspre Primăria Municipiului Zalău.
In acelaşi context, dezaprobăm atitudinea invitatei PDL, care, in mod evident, fiind departe de rea-litatea din municipiului Zalău, a ales ca, probabil pentru bani, să se transforme in caine care latră la comandă politică. Ne-am fi dorit, şi am fi transmis felicitări organizatorilor, dacă, apropiaţi judeţului Sălaj şi Zalăului, s-ar fi dedicat in exclusivitate evenimentului anunţat, fără să-l vicieze cu opinii personale, departe de ceea ce trăim noi, ca şi locuitori zi de zi ai acestei urbe. De asemenea, fără să ne fi dorit, am mai primit o mostră de aroganţă din partea consilierei PDL, Paul Vass, care de la sute de kilometri distanţă, ia decizii, dă declaraţii, ne explică economia traiului zilnic şi procentul propriului obscurantism cotidian.
In final, adresăm o invitaţie Irinei Schrotter (dacă ii dă voie Andreea Vass!) să viziteze Parcul Pădure Brădet – are doar 20 de ha, şi din cauza asta probabil a fost mai puţin vizibil pentru ele! (P)
Comunicat din partea Organizaţiei Judeţene de Femei a PNL Sălaj
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...