AUR Sălaj a rămas fără președinte. Adrian Prodan, cel care a preluat conducerea organizației județene a AUR în toamna anului trecut, a abandonat politica, declarându-se dezamăgit total de ceea ce se întâmplă.

”M-am retras din partid din cauză că ultimele evenimente m-au convins că nu mă pot asocia cu ei. Decisiv a fost evenimentul din 15 ianuarie, când Simion a fost la Zalău. Am constatat că nu mă regăsesc deloc în ceea ce se întâmplă. Am încercat să caut oameni profi, oameni care au demonstrat ceva bun în cariera lor. Dar când ajung mai sus, se transformă. E o bătaie pe funcții care mie nu îmi place. Am crezut că în AUR se fac lucrurile într-un interes comun, dar nu am ales cum trebuie”, a declarat Prodan pentru Graiul Sălajului.

În vârstă de 35 de ani, fostul lider AUR Sălaj a caracterizat incidentul din Parlament de luni – în care George Simion l-a bruscat și scuipat pe ministrul Energiei – drept o ieșire care nu-i aduce cinste liderului AUR și nici partidului. O ieșire foarte urâtă.

”A fost ca la meciurile MMA, când luptătorii sunt în cușcă, pregătiți de bătaie. O ieșire foarte urâtă și trebuie găsită o soluție să nu se mai procedeze așa. Simion trebuia să se comporte civilizat. Când m-am înscris în AUR am crezut că e un om care merită respect, care vrea să facă ceva bun. M-am convins că nu e deloc așa și nu pot respecta astfel de oameni, nu mă pot asocia cu ei. Poți fi vulcanic, dar trebuie să respecți și să vii cu soluții. Cred că fățărnicie este cuvântul potrivit pentru a-l descrie pe Simion acum, după ce l-am cunoscut și am activat în partid. Ni se demonstrează că tot ce urcă sus dintr-o dată, la fel de repede și cade”, a precizat Adrian Prodan.

Tânărul spune că este dezamăgit de tot ceea ce înseamnă clasa politică românească și s-a implicat deoarece a crezut că poate face ceva. S-a înșelat, pentru că nici parlamentarii AUR nu au demonstrat că vin cu soluții concrete, decât cu vorbe și scandal, iar acum timpul său va fi dedicat familiei pe care a neglijat-o în perioada în care s-a ocupat de filiala județeană a AUR.

Cât despre conducerea AUR Sălaj, Prodan spune că este preluată interimar de președintele AUR Șimleu Silvaniei, Sergiu Pușcaș. La nivelul județului Sălaj, partidul are aproximativ 400 de membri, din care doar 100 cotizanți.