Incepand cu data de 23 mai puteţi cumpăra fructe şi legume din noua locaţie a Pieţei centrale: peste vale, in spatele Inspectoratului Şcolar.
Comercianţii de fructe, legume şi lactate din Piaţa agroalimentară a Municipiului Zalău se vor muta incepand de luni, 23 mai, intr-o nouă locaţie, situată in spatele Inspectoratului Şcolar, pentru a face loc lucrărilor la noua hală agro-alimentară. Muncitorii de la Citadin au asfaltat terenul in această săptămană şi au mutat mesele micilor comercianţi pe noul aplasament. De asemenea, au fost pregătite o parte din chioşcurile de termopan care vor găzdui comercianţii de lactate şi administraţia pieţei pană la finalizarea lucrărilor la noua hală. Potrivit Manuelei Ghiuruţan, purtă-torul de cuvant al Primăriei Zalău, „pe spaţiul vechii pieţe urmează să se efectueze următoarele lucrări: demolarea punctului termic şi anexa de langă Muzeu, decuparea suprafaţei de asfalt, săpături şi descărcare arheologică – lucrări efectuate de către Muzeul Judeţean de Istorie, iar după finalizarea acestora, constructorul va incepe lucrările la obiectivul de investiţii construire hală agro-alimentară”. In momentul de faţă, primăria are asigurată suma de nouă milioane de lei pentru acest proiect, bani obţinuţi in urma unui credit contractat la CEC Bank. A fost organizată licitaţia pentru desemnarea constructorului, oficialii primăriei evaluand ofertele.
Comercianţii sunt increzători
Primele tarabe mutate in noua locaţie incă de luni sunt ale comercianţilor de miere de albine. Cele două vanzătoare spun că Zalăul avea nevoie de o hală agro-alimentară modernă in care clienţii să „vină cu incredere pentru a cumpăra din produsele scoase la vanzare”. Totuşi, admit că vindeau mai mult inainte de a fi mutate, insă speră că odată ce vor fi mutaţi cu toţii in noua locaţie să le crească vanzările. Un alt avantaj care o să-l ofere noua hală este confortul, spun femeile, pentru că nu vor mai trebuie să rabde frig iarna şi căldurile sufocante vara, iar condiţiile de igienă nici nu se vor compara cu ce oferă in momentul de faţă piaţa din centrul oraşului.
Producătorii autohtoni vor avea prioritate in hală
In ce priveşte proprietarii de magazine de haine, aceştia trebuie să ştie că prioritate la obţinerea unei chirii in hala agroalimentară o au producătorii autohtoni. „Prioritari sunt producătorii agro-alimentari şi in funcţie de spaţiul rămas disponibil se vor mai inchiria locaţii şi pentru alt tip de comerţ”, ne-a declarat Manuela Ghiuruţan, purtătorul de cuvant al Primăriei Zalău. Conform proiectului de construcţie, hala va fi prevăzută cu o parcare subterană de 50 de locuri, iar la parter vor fi standurile cu produse autohtone şi magazine cu produse lactate, de carmangerie sau panificaţie.