Comedie in instanţă cu PNL versus Primăria Zalău
Partidul Democrat Liberal Sălaj, prin preşedintele Lucian Bode, a dat în judecată pe 14 august 2014 Primăria Zalău şi pe primarul Radu Căpîlnaşiu, care era atunci preşedinte al PNL Sălaj, într-o cauză ce are ca obiect anulare act administrativ.
La dosar a fost anexat însă în timp ca pârât şi noul PNL, adică PNL + PDL. Concret, Lucian Bode, care este copreşedinte al PNL Sălaj, l-a dat în judecată pe colegul său de la conducerea noului PNL, Radu Căpîlnaşiu, în calitate de primar.
Pe 26 februarie anul acesta, Tribunalul Sălaj a respins ca nefondată cererea PDL Sălaj împotriva Primăriei Zalău şi a lui Radu Căpîlnaşiu. Noul PNL, în conducerea căruia se află acum şi Radu Căpîlnaşiu, a făcut însă recurs la decizia Tribunalului Sălaj, chiar la finele lunii martie a acestui an. Practic, Conducerea PNL care-l include pe Radu Căpîlnaşiu face demers juridic împotriva primarului Radu Căpîlnaşiu.
Motivul judecăţii datează din 2011, când PDL a contestat în instanţă măsura de executare silită pe care a primit-o de la Primăria Zalău, prin Radu Căpîlnaşiu, pentru că PDL nu şi-a plătit impozitul pe sediu.
În iulie 2011, Primăria Zalău a hotărât să execute silit organizaţiile PDL Sălaj şi UDMR Zalău pentru a recupera de la cele două partide politice o datorie de aproximativ 70.000 de lei, reprezentând impozitul pe clădire, neplătit de mai bine de trei ani. În urma demarării procedurii de executare silită, sumele datorate de PDL si UDMR au fost recuperate în 2011, în lunile iulie şi august, potrivit Manuelei Ghiuruţan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Zalău. Măsurile de executare silită au fost contestate însă în instanţă de cele două partide politice, iar procesele încă mai sunt în actualitate, deşi acum liberalii şi cu pedeliştii au devenit prieteni buni prin fuziune. Ba, mai mult, Radu Căpîlnaşiu şi-a şi mutat sediul PNL Sălaj din clădirea de pe strada Unirii, în sediul executat silit în 2011 al PDL, în clădirea fostului hotel Carpaţi, în apropiere de Clădirea Transilvania. Consiliului Local Zalău a aprobat pe 14 decembrie proiectul de hotărâre prin care liberalii au cerut modificarea suprafeţei care face obiectului contractului dintre PNL şi Municipiul Zalău, în sensul majorării suprafeţei de la 54,54 metri pătraţi la 118,38 de metri pătraţi. Adică s-a făcut loc pentru cele două partide stop_coloana fuzionate. Concret, PNL Sălaj ocupă şi fostul sediu al Biblioteci Judeţene – secţia media, care s-a mutat în Clădirea Transilvania.
Ecologiştii au un sediu cât o cabină de duş;
PSD se lăfăie pe 300 de metri pătraţi
La ora actuală, Primăria Zalău a dat spre folosinţă partidelor politice o suprafaţă totală de aproape 650 de metri pătraţi.
Cel mai mic sediu îl are Partidul Ecologist, care are închiriaţi de la Primărie doar 4 metri pătraţi în clădira albastră de pe strada Unirii. Tot în această clădire se află şi cel mai mare sediu de partid, al PSD Sălaj, care însumează 303 metri pătraţi, folosiţi pentru secretariat, sală de şedinţe, loc de întâlnire al tinerilor din TSD Sălaj şi pentru cabinetul de deputat al lui Iuliu Nosa. Senatorul PSD Gheorghe Pop are închiriaţi de la Primărie pe numele său alţi 34,50 de metri pătraţi.
Biroul de parlamentar al lui Lucian Bode din fostul hotel Carpaţi însumează 60,38 de metri pătraţi.
PN{CD este vecin cu PNL în aceeaşi clădire şi are un sediu de 31,98 de metri pătraţi. Dar ţărăniştii au primit o veste neaşteptată la începutul acestei campanii electorale. Aceea că se pot muta în vechiul sediu, din Clădirea Transilvania.
UDMR are un sediu de 97,80 de metri pătraţi
Partidul Convervator şi Partidul Liberal Reformat, care acum formează micuţa ALDE, au primit pe 14 decembrie 2015 un nou sediu în Clădirea Transilvania, în corpul de clădire A, care nu a mai fost renovat de peste 10 ani şi unde Primăria dispune de spaţiu. Înafară de corpul A, atât corpul B, cât şi corpul C au fost reabilitate cu fonduri europene şi nu pot găzdui sedii de partide timp de cinci ani,
conform contractului semnat. Reprezentanţii ALDE Sălaj au fost evacuaţi în 2015 din vechiul sediu, unde erau vecini cu pesediştii, pentru că nu şi-au plătit chiria de 50 de lei pe mai multe luni.
