„Deoarece corpul de cladire WC trebuie sa ramana functional pentru desfasurarea activitatii de invatamant, precum si partea din cladirea D in care functioneaza atelierul de tamplarie, se dispune renuntarea la demolarea acestor spatii”, este decizia consilierilor locali, reuniti ieri in sedinta de Consiliu Local. Cum s-a ajuns aici? Printr-o Hotarare a Consiliului Local din 21 martie 2011 s-a aprobat „retragerea din administrarea Colegiului National „Silvania” Zalau a imobilelor – cladire D si cladire WC in vederea casarii, desfiintarii si valorificarii acestora”. Ieri, alesii locali au revenit asupra situatiei si au aprobat un nou proiect, stop_coloanade aceasta data privind revocarea partiala a Hotararii din 2011. Mai exact, s-a renuntat la masura privind „casarea, desfiintarea si valorificarea imobilului cladire cu destinatia de toaleta”, iar imobilul a intrat in administrarea Colegiului National Silvania.
Colegiul National „Silvania” ramane cu WC-ul in curte
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...