Colegiul Medicilor din România (CMR) a solicitat recent suplimentarea numărului de locuri la rezidențiat pentru specializarea Medicină de familie. Motivul invocat, alarmant de altfel, mai ales în condițiile în care presiunea pe serviciile medicale primare a crescut în ultimii ani, este acela că aproape 3 mii de medici de familie din România ating vârsta pensionării în următorii 5 ani.

”Colegiul Medicilor din România atrage atenția că anul acesta au fost scoase la rezidențiat doar 321 de locuri pentru medicina de familie, dar că acest număr este insuficient având în vedere datele ce arată necesarul efectiv pentru medicina de familie la nivel național. Este extrem de important să se identifice și să se pună în practică rapid soluții pentru acoperirirea deficitului de medici implicați în asistența medicală primară. Sunt previzionări că în România vor exista unele dintre cele mai mari deficite în resursa umană implicată în acordarea asistenței medicale primare la nivel european. Această situație pe care nimeni nu și-o dorește va reduce accesul pacienților la asistența medicală de prim contact, cu impact ulterior inclusiv pe creșterea costurilor aferente sistemului de sănătate, dar și o presiune în plus pe celelalte specialități medicale”, a declarat Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.

Reprezentanții CMR mai spun că pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialitățile deficitare, trebuie realizată o analiză riguroasă a necesarului pe fiecare specialitate și suplimentarea locurilor la rezidențiat în special pentru medicina de familie.

Este suficient să privim realitatea din medicina sălăjeană și știm că, în prezent, șapte comune se confruntă cu lipsa medicilor de familie. La această situație se adaugă nevoia mai multor medici în contextul înființării viitoarelor centre comunitare integrate în mediul rural sălăjean, dar și faptul că Urgențele Spitalului Județean sunt aglomerate și din cauza lipsei sau deficiențelor serviciilor medicale primare.