Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben şi portocaliu de caniculă pentru intreaga ţară, valabil de joi pană sambătă. Conform avertizării, in intervalul menţionat valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde treptat inteaga ţară. Temperaturile maxime se vor situa frecvent intre 35 şi 38 de grade in toate zonele de campie, deal şi podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul de 80 al disconfortului termic.
Pe parcursul zilei de joi (23 august) canicula se va intensifica in regiunile sudice, iar in zilele următoare (24, 25 şi 26 august) şi in cele vestice. In Campia de Vest, Campia Romană şi sud-vestul Transilvaniei, temperaturile maxime se vor situa frecvent intre 38 şi 41 de grade, in Lunca Dunării se vor inregistra izolat şi 42 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.