decembrie 5, 2025

Școala din Pustă ocupă locul II pe județ la concursul național dedicat ”Școlii altfel”

imagine-articol0_45210

Școala Gimnazială Nr. 1 Pustă Șimleu Silvaniei dă din nou dovadă că elevii din comunitatea de etnie romă sunt dispuși să se implice, să învețe carte, dovadă fiind un nou premiu obținut de școală. Este vorba de locul al II-lea la faza județeană a concursului național „O activitate de succes în săptămâna Școala Altfel”, ediția a II-a, organizat de Ministerul Educației, unde școlile au putut înscrie proiecte realizate în săptămâna „Școala Altfel”, desfășurată în perioada 6 -10 aprilie. Concursul se desfășoară pe cinci domenii: cultural, cetățenie democratică și responsabilitate socială, educație pentru sănătate și stil de viață sănătos, consiliere și orientare, artistic. 

Școala Gimnazială Nr. 1 Pustă s-a înscris pentru prima dată anul acesta la categoria „artistic”, cu proiectul Târgul de Paște „Lumină din lumină”. Târgul a fost organizat în Vinerea Mare, iar elevii au  împânzit centrul orașului Șimleu Silvaniei cu obiecte tradiționale stop_coloana confecționate cu dibăcie, de la felicitări cu flori și motive pascale, coșulețe din hârtie colorată, coronițe din nuiele împletite, împodobite cu flori confecționate din hârtie și diverse materiale, ouă decorate, figurine realizate prin tehnica Origami și multe altele.
Obiectele expuse de elevi nu au fost scumpe, prețul pornind de la 1 leu. La finele târgului, elevii au reușit să strângă puțin peste 300 de lei, bani pe care i-au donat Spitalului Orășenesc „Prof. Dr. Ioan Pușcaș” din Șimleu. La târg au participat atât elevii claselor pregătitoare, dar și cei din clasele I – VIII.