Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost unul dintre laureații Congresului Mondial al Drumurilor de la Praga.
Desfășurat în perioada 2 – 6 octombrie, în Cehia, la Praga, Congresul Mondial de Drumuri se organizează la fiecare 4 ani, de către Asociația Mondială de Drumuri (PIARC). La cea de-a 27-a ediție, România a fost reprezentată de CNAIR.
Delegația României a fost premiată de Asociația Mondială a Drumurilor cu două premii din totalul celor 6 acordate în cadrul acestei ediții.
Premiile au fost acordate pentru cel mai bun Raport Național aferent siguranței rutiere și pentru pentru cea mai bună prezentare a unei lucrări în cadrul congresului, și anume lucrarea „Actualizarea manualului de gestionare a dezastrelor în domeniul rutier.
Premiul „Cel mai bun raport national pentru Siguranță rutieră” i-a fost înmânat lui Flavius Paval, Șef Serviciu Siguranța Traficului în cadrul CNAIR, iar premiul pentru cea mai bună prezentare din cadrul Congresului i-a revenit lui Constantin Zbarnea, șef Birou Tehnic în cadrul DRDP Iași.
“Având în vedere că în ciclul PIARC anterior (2016-2019) în cadrul Comitetului tehnic Managementul Patrimoniului Rutier, Constantin Zbarnea a contribuit și la realizarea primului manual al PIARC pentru Gestionarea patrimoniului rutier (https://road-asset.piarc.org/en), în calitate de editor șef și coautor, România este singura țară care, prin reprezentantul ei, deține funcția de editor șef la două manuale ale PIARC.
Aceste premii încununează activitatea depusă de companie în ultimii ani care a condus, ca în anul 2020 comparativ cu anul 2010, să avem înregistrată pe rețeaua rutieră națională o reducere cu 43.9% a numărului de persoane decedate în accidente rutiere, fiind aproape de obiectivul impus de Comisia Europeană (de 50%) și în același timp fiind situat peste media UE (37%) și media națională (31%)”, transmite CNAIR.