Călin Puşcaş a renunţat la funcţia de director executiv de la FC Zalău
”Sunt mai multe motive pentru care am plecat de la echipă”, a spus Călin Puşcaş
Pauza dintre tur şi retur a adus plecări masive de la FC Zalău nu doar la nivel de lot ci şi la nivelul conducerii. Astfel, după un an şi jumătate în care a ocupat funcţia de director executiv, Călin Puşcaş a decis să părăsească clubul. “Sunt mai multe motive pentru care am plecat de la echipă. Decizia am luat-o în această pauză competiţională, dar m-am gândint să renunţ încă din vară. Le urez baftă în continuare celor de la FC Zalău”, ne-a declarat Călin Puşcaş.Fostul jucător de la Armătura a avut un rol important în cadrul clubului şi a fost cel care s-a ocupat de transferuri. stop_coloana Prin implicarea sa, în ultima perioadă, la Zalău au fost transferaţi jucători importanţi, iar două exemple ar fi Victor Dobrescu şi Iulian Petrache. Din câte se pare, după plecarea lui Călin Puşcaş la club nu va fi adus un alt director executiv, iar o parte dintre atribuţiile sale vor fi preluate de către Paul Georgescu, cel care ocupă funcţia de director sportiv.
