1200 x 400

Claudiu Bujor lasă şefia SCM Zalău pentru un post în conducerea Serviciului de Ambulanţă

1

 

După ce a condus clubul SCM Zalău timp de aproape trei ani, directorul executive Claudiu Bujor, îşi va încheia activitatea la finalul acestei luni, după ce a acceptat o nouă provocare profesională, revenind la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, unde a ocupat postul de director tehnic.

SCM Zalău precizează, vineri, într-o postare pe contul de Facebook, că Bujor, ce a ajuns la conducerea clubului la începutul lunii iunie 2022 după promovarea concursului organizat de către Primăria Municipiului Zalău, va părăsi această funcție peste câteva zile lăsând un club bine pus la punct, organizat şi aflat într-o continuă dezvoltare.

„Am decis să accept o nouă provocare profesională, însă plec cu mulțumirea că activitățile din zona administrativă se află pe făgaşul normal, fiecare angajat al clubului ştiind cu exactitate ce are de făcut. Cât despre partea sportivă, nu doresc să fac momentan declarații în acest sens având în vedere competițiile în desfăşurare, însă voi reveni pe acest subiect după încheierea acestora, Urez mult succes sportivilor şi antrenorilor în drumul spre îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru acest sezon!”, a ţinut să precizeze Claudiu Bujor.

Potrivit unor surse apropiate SCM Zalău, Claudiu Bujor va reveni în conducerea Serviciul Judeţean de Ambulanţă, unde a fost, vreme de mai mulţi ani, director tehnic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *