decembrie 5, 2025

Clasa a XII-a s-a terminat in ploaie

imagine-articol0_50726

Ploaia de ieri a dat peste cap festivităţile absolvenţilor de clasa a XII-a din Zalău. Elevii de la Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai” şi de la Colegiul Naţional Silvania au fost ţinuţi în ploaie, afară în curte, pentru a asculta discursurile directorilor unităţilor de învăţământ şi ale politicienilor prezenţi la eveniment. Tot în ploaia torenţială au stat şi părinţii şi prietenii absolvenţiilor care au venit să-i felicite pe aceştia. La Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul”, însă, festivitatea s-a ţinut într-o sală mai mare acoperită şi s-a desfăşurat în condiţii normale.
La Colegiul Naţional Silvania, în curte era o mulţime de… umbrele. “Era mult mai bine dacă se ţinea festivitatea înăuntru, a fost o aglomeraţie la ieşirea din curtea şcolii de nedescris, s-a împins lumea, toţi se grăbeau să meargă să se usuce, să se bucure de absolvire, nici nu îmi dau seama stop_coloana ce doreau de se agitau atât, unii erau revoltaţi că au fost ţinuţi în curte, alţii că au fost surprinşi că am fost ţinuţi în ploaie, chiar dacă liceul are o sală de sport mare. Nu îmi dau seama de ce am fost ţinuţi afară, dar asta e, ne bucurăm de absolvire”, ne spune o tânără la încheierea festivităţilor de la CNS.
Pentru absolvenţii ţinuţi ieri în ploaie urmează luna de foc, pentru că vor avea de susţinut probele orale şi scrise ale examenului de Bacalaureat, iar apoi va trebui să se înscrie la facultate.