decembrie 5, 2025

Ciudățenii la instanța din Jibou

imagine-articol0_42597

Luni, la Judecătoria din Jibou a fost înregistrat dosarul cu numărul 1165/1752/2014 în care Compania Națională de Căi Ferate – Regionala Cluj îl cheamă în judecată pe un lucrător din cadrul CFR Jibou, acuzat că și-a făcut avere “fără justă cauză”. Povestea pare ciudată. Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Jibou, judecătorea Matyus Gabriela Elvira, susține că în esență este vorba de un proces, soluționat în 2009 printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă cu Regionala CFR, prin care muncitorului i se recunoaștea, la salariu, un spor de 25 la sută pentru gradul de dificultate a muncii pe care o desfășura.
După cinci ani, CFR susține că suma calculată în urmă cu o jumătate de deceniu de expertul contabil din cadrul companiei a fost eronată. stop_coloana Așa se face că după părerea funcționarilor Companiei Naționale de Căi Ferate, angajatul lor ar fi primit mai mult cu 17.600 de lei și acum îi cere angajatului banii înapoi. Indiferent ce va hotărî instanța din Jibou, vinovat de greșeală este reprezentantul Companiei Naționale de Căi Ferate. Asta, cu atât mai mult cu cât lucrătorul a câștigat procesul cu o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă.